* Nu vă bucuraţi prea mult – doar pe Aurel Vlaicu şi Tecuci *
După mai multe emoţii legate de posibilitatea ca cele două străzi să nu mai fie asfaltate în acest an, din lipsă de bani, ieri s-a decis în mod oficial: Aurel Vlaicu şi Tecuci vor fi netede ca-n palmă… peste vreo două luni!
În cazul străzii Tecuci, care va fi asfaltată pe o lungime de 938 de metri (6.560 de mp) – pe porţiunea cuprinsă între bd. 1 Decembrie 1918 şi Drumul de Centură – licitaţia a fost câştigată de SC Tancrad SRL, iar costurile vor fi de 974.000 lei cu TVA.
În cazul celei de-a doua străzi, Aurel Vlaicu (între bd. G. Coşbuc şi bd. 1 Decembrie 1918), se va asfalta pe o lungime de 786 m (6.400 mp), de către angajaţii societăţii Vega 93 SRL, contra unei sume de 888.000 lei cu TVA.
Informaţiile au fost furnizate de viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, acesta precizând că „lucrările vor începe la sfârşitul lunii august şi vor fi gata în cel mult două luni”.
Din costul estimat al lucrărilor, reiese că firma Tancrad asfaltează un metru pătrat cu 148,47 lei, în timp ce Vega asfaltează un metru pătrat cu 138,75 de lei.