Când s-a născut poetul?
Surse diverse dau date diferite referitoare la nașterea viitorului poet și gazetar. Un conferențiar, Mihai Chințescu, susținea în 1889, că Mihai Eminescu s-ar fi născut la Soleni, un sat din Moldova. Registrul școlii primare unde a învățat Eminescu consemnează ziua de 6 decembrie 1850. În registrul gimnaziului din Cernăuți este notată ziua de 14 decembrie 1849. Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată de naștere, respectiv, 8 noiembrie 1848, în Dumbrăveni, iar sora Aglae dă și ea o dată diferită, 20 decembrie 1849, urmând ca mai târziu data și locul nașterii lui Mihai Eminescu să fie acceptate la 15 ianuarie 1850, în Botoșani, așa cum a fost consemnat și în registrul de nașteri și botez în arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani, acolo unde data era trecută „15 ghenarie 1850”, iar a botezului pe 21 în aceeași lună a aceluiași an.
Registrul Junimii notează data nașterii drept 20 decembrie 1849, la Botoșani. S-a convenit, însă, ca data notată de biserica botoșăneană să fie, oficial, data nașterii poetului, așa cum arătase Aglae lui Titu Maiorescu într-o scrisoare..
Care era numele său adevărat?
Neamul poetului se trăgea de prin Banatul sârbesc, iar numele de familie era Iminul. Odată cu strămutarea la Blaj, familia devine Iminovici, iar apoi, când ajunge în Bucovina, Eminovici.
Debutul său adevărat a fost în revista ”Familia”, din Pesta, condusă de cărturarul Iosif Vulcan. Acestuia nu i-a plăcut sufixul „ici”, fiindcă că suna prea slavon pentru un român. Vulcan a adăugat rădăcinii „Emin” sufixul „escu”, care însemna cam tot același lucru: „fiul lui”. Tânărul Eminovici a acceptat imediat, și de-atunci așa s-a chemat.
A fost viitorul poet un școlar EMINent?
Nu se știe unde a făcut primele două clase primare, dar îl regăsim dintr-a treia la National Hauptschule în Cernăuți (localitate din Imperiul Habsburgic), unde predarea se face în germană. Dacă în clasa a III-a iese al 15-lea din 72 de elevi, într-a IV-a devine al 5-lea din 82.
În al cincilea an de studii a trecut la Obergymnasium (atunci începea liceul, pe vremea aceea), tot la Cernăuți, și tot în limba germană. Calificativele au fost foarte bune, mai puțin la matematică și latină, unde a primit „insuficient”. Totuși, repetă clasa a II-a de liceu!
În primul an de predare a limbii române în Obergymnasium, profesorul Ion G. Sbiera, i-a cordat calificativul vorzüglich (eminent).
Totuși, în vacanța de Paști a anului 1863 părăsește definitiv școala. Mai târziu afirma că și-a continuat studiile „în privat”.
De unde atâta cultură?
Toată viața sa, Eminescu a citit ca un nebun. Se povestea că, uneori, se închidea în odaia sa zile întregi pentru a-și potoli setea gigantică de lectură și cunoaștere.
După ce a abandonat liceul, a pribegit pe la Blaj și Sibiu, unde a cunoscut floarea culturii românești din Ardeal.
Vreme de trei ani, Eminescu învață la Facultatea de Filosofie și Drept din Viena. Se mută apoi la aceeași facultate din Berlin.
Întors în țară, devine directorul Bibliotecii Centrale din Iași, profesor suplinitor, revizor (inspector) școlar pentru județele Vaslui și Iași.
foto: Elsa Stavro
A fost Eminescu mare literat sau mare gazetar?
Despre scrierile sale nu încape nicio îndoială: Mihai Eminescu a fost, în creația sa literară, unul dintre părinții fondatori ai limbii române moderne. Ca poet n-a fost egalat niciodată.
În calitate de ziarist, Eminescu a fost, cu certitudine, una dintre vocile cele puternice ale vremii. Unele dintre articolele sale sunt valabile și în ziua de azi. Căci societatea românească și politicienii nu s-au schimbat foarte tare de la mijlocul secolului al XIX- lea. Probabil că de la vehemența sa ziaristică i s-au tras și necazurile din ultimul an al vieții. Dar jurnalistica are viață scurtă.
Ciudat este că, în timp ce trăia, a publicat doar în reviste. I s-a tipărit un sigur volum din creația poetică, fără voia sa, sub îngrijirea lui Titu Maiorescu. Lui Eminescu i-a plăcut atât de puțin acest lucru, încât a fost în stare să spargă vitrine pentru a-și lua cartea și a o arunca prin noroaie.
A fost Veronica Micle marea sa iubire?
Eminescu n-a fost chiar cheie de biserică, după cum nu a fost marea majoritate a scriitorilor și poeților de mare forță. Și, dacă stăm și ne gândim bine, cam toți oamenii mari au păcătuit masiv, într-un fel sau altul.
Chefurile cu lăutari de la Bolta Rece din Iași, bețiile de la Capșa din București nu i-au fost omului din el niciodată străine. Nici femeile, pentru că era un bărbat arătos.
De Veronica Micle, pe care a cunoscut-o la Viena, s-a îndrăgostit, însă, „definitiv și irevocabil”. Dragostea lor s-a înfiripat și a devenit stabilă în ciuda faptului că femeia era măritată și avea doi copii cu soțul său. Ea a fost „floarea albastră”, „floare albă de cireș”, „liana”, „copilul cu păr bălai”.
Relația a cunoscut, însă, suișuri și coborâșuri, clipe de profundă iubire și despărțiri abrupte. Au și locuit împreună. Veronica a rămas chiar însărcinată, dar copilul s-a născut mort.
Moartea lui Eminescu a devastat-o pe Veronica într-atât de tare, încât și-a planificat sinuciderea la 50 de zile de la pierderea iubitului, la Mănăstirea Văratec, prin ingerare de arsenic.
