Angajați ai CJ Galaţi, deplasare „inspirațională” în Georgia

Angajați ai CJ Galaţi, deplasare „inspirațională” în Georgia
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

În intervalul 1-4 mai, în cadrul proiectului "Escapeland - Dezvoltare și promovare în comun a Turismului Activ în Bazinul Mării Negre", un număr de zece persoane, angajați ai Consiliului Județean Galați, dar și ai unor instituții subordonate, respectiv ai Centrului Cultural "Dunărea de Jos”, Bibliotecii Județene "V.A. Urechia", Complexului Muzeal de Științele Naturii, Muzeului de Artă Vizuală, Muzeului de Istorie și Serviciului Public Județean de Administrare a Domeniului Public și Privat au făcut o deplasare în Georgia, la Kutaisi.

Mai concret, una dintre principalele activităţi dedicate atingerii obiectivelor proiectului a reprezentat-o participarea la Târgul de Turism organizat în acest frumos oraș georgian, de către primăria locală, instituţie cu rol de partener în cadrul proiectului concretizat, la Galați, prin amenajarea, cu fonduri europene, a Parcului Aventura din Pădurea Gârboavele, cu finanțare prin Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020.

Trebuie spus că deplasarea a prilejuit și asistarea, marți, 2 mai, la sărbătoarea tradițională a orașului Kutaisi, "Kutaisoba", cea mai importantă la nivel local, practic o zi a orașului, al treilea cel mai populat din Republica Georgiană. Kutaisi, cu un climat subtropical, este amplasat pe malurile râului Rioni și doar biletele de avion pentru deplasarea în Georgia au costat aproximativ 32.000 de lei, costuri suportate din bugetul proiectului.

Citește și

Angajați ai CJ Galaţi, deplasare „inspirațională” în Georgia

Citit 2268 ori Ultima modificare Joi, 11 Mai 2023 07:35

5 comentarii

  • postat de Ady
    Marți, 09 Mai 2023 08:29
    109.102.62.***
    Mai avem si noi Curte de conturi sau DNA?
    Te apuca plansul cu astia si iti vine sa o iei la fuga sau sa-i iei la bataie.
    Politia locala isi renoveaza sediul, deplasari in strainatate ... toate pe spatele si chetuiala cetatenilor.
    Dar parcurile, strazile, trotuarele, faleza, portul - cand aveti d
    0
    0
  • postat de marr
    Sâmbătă, 06 Mai 2023 21:35
    86.124.202.***
    Vrem poze de pe Facebook din Vacanta !
    Un peisaj ceva , o chitanta /bon de masa ...Sa ne lamurim si noi ...a meritat sau nu deplasarea ?
    0
    0
  • postat de Akbar
    Vineri, 05 Mai 2023 17:51
    5.13.170.***
    Ce rol de partener o fi avut primaria din Kutaisi la "nasterea" Parcului Aventura din Padurea Garboavele, inca nu ne-a spus nimeni !
    Deci, din bugetul proiectului Parc Aventura Garboavele, finantat din bani europeni, parc inaugurat ieri, 04.05.2023, 10 specialisti alesi pe spranceana au cheltuit d
    0
    0
  • postat de cititor
    Vineri, 05 Mai 2023 09:44
    86.124.200.***
    Mai avem de suferit. Nu si-au facut plinul, neamurile nu le-au ,,plasat,, pe locurile potrivite.... mai rabdam, asa se spune ,,stapane, mi-e sete, rabda animal,,!
    0
    0
  • postat de Dan
    Vineri, 05 Mai 2023 09:11
    92.237.208.***
    Vacanta mascata!lasa ca e de unde,platesc contribuabilii impozite ,ca doar le-am marit!boii ara si caii mananca!dar si cand o bufni criza ca nu e departe….
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.