O gălăţeancă, jurnalist la 14 ani. Ce a învăţat în cei trei ani de când practică meseria

O gălăţeancă, jurnalist la 14 ani. Ce a învăţat în cei trei ani de când practică meseria
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Maria Cristiana Cristescu-Gârz este o adolescentă de 14 ani din Galaţi care, de trei ani, practică în timpul liber meseria de jurnalist. Cum a ajuns să fie pasionată de această profesie, cum și-a dezvoltat abilităţile şi pus în valoare talentele, aflăm dintr-un scurt interviu cu gălăţeanca noastră, care este, suntem convinşi, unul dintre cei mai tineri reporteri din ţară.

- De trei ani colaborezi cu o publicație școlară din Botoșani. Cum ai ajuns să te implici în acest proiect și cum te-a ajutat să treci peste izolarea din pandemie?

- Buzz este o redacție independentă, în cadrul căreia este tipărit, lunar, ziarul nostru. Pe lângă ziar, tot în redacție se filmează și Jurnalul copiilor, care apare pe pagina de YouTube a redacției, alături de alte emisiuni/reportaje realizate tot de membrii Buzz, precum şi de podcasturi pe diferite teme. Eu fac parte din această redacție de trei ani, dar proiectul a împlinit 12. Cum am ajuns să fac eu parte din Buzz? Este o poveste destul de simpatică. Sunt pasionată și de desen, iar în martie 2021 mama m-a înscris pe Facebook la un concurs organizat chiar de o instituție din Botoșani. Urmărind pagina de FB, mamei i-au apărut cursurile de dicție online organizate în cadrul redacţiei, unde m-a înscris. Și așa, o lună mai târziu, pe 13 august (2021) am intrat prima oară pe Zoom cu Ioana Matfeev, coordonatoarea și cea care a înființat Buzz, iar dumneaei mi-a spus că sunt potrivită pentru jurnalism.   

- Ştiu că, pe lângă articole, aveţi şi podcasturi. Dintre toate persoanele cu care ai discutat în acest format, cine ți-a rămas cel mai mult în minte și de ce? 

- Am și eu propriul meu podcast, intitulat ”Dedicați în educație”, deoarece inițial zona educației mă interesa aproape exclusiv. Deși încă sunt, evident, interesată de acest domeniu, m-am dezvoltat în mai multe direcţii. În podcastul meu am avut oportunitatea să stau de vorba atât cu profesori, cât și cu alte persoane care vor să schimbe ceva în sistemul de învățământ de astăzi sau care își dau interesul pentru a face învățatul și școala mai interactive și interesante măcar în sala lor de clasă. Faptul că podcastul este doar audio și realizat online mi-a permis să trec barierele județului Galați și așa am avut alături de mine persoane de peste tot din țară, dar mă mândresc și cu un invitat tocmai din Boston. Nu cred că pot spune care au fost invitații preferați, dar de la două dintre persoanele pe care le-am avut în dialog încă am foarte multe de învățat şi acestea sunt Tatiana Căuni - profesor MERITO din Baia Mare și Doru Căstăian - profesor MERITO din Galați. Foarte mult apreciez la aceste două persoane, mai presus de tot, influența pe care o au asupra elevilor și faptul că se fac plăcuți și sunt iubiți de elevi. Pe lângă stilul pedagogic rar întâlnit, în care pun multă pasiune, creativitate și zâmbet (în cazul Tatianei), dar și mult tact, umor și gândire în afara cutiei (în cazul lui Doru), cei doi sunt profesori de care tinerii se atașează rapid.    

- Dacă ar fi să numești trei lucruri pe care ucenicia ca ziarist le-a schimbat cel mai mult la tine, care ar fi acestea?

- Având în vedere faptul că fac jurmalism de trei ani, s-au schimbat destule lucruri la mine, am dezvoltat calități care îmi sunt utile atât în activitățile jurnalistice, cât și în viața de zi cu zi. În primul rând, sunt mai adaptabilă. De multe ori, planul inițial s-a schimbat și a trebuit să mă adaptez permanent la schimbare. Jurnalismul este foarte spontan, am avut momente când a trebuit să concep întrebări pe loc. Apoi, îndrăzneala. Mie mi-a trebuit mult curaj pentru a aborda anumite persoane sau pentru a scrie despre anumite subiecte. Şi, nu în ultimul rând, perseverenţa. În jurnalism, am învățat că sunt și multe eșecuri, refuzuri și momente în care pur și simplu a trebuit să o iau de la capăt, dar că secretul este să nu renunţi.       

- Ce ai mai vrea să ştie gălăţenii despre tine?

- De trei ani merg în calitate de jurnalistă la Festivalul Internațional de Muzică ușoară "George Grigoriu", unde intervievez participanții și câștigătorii, cât și artiștii care susţin recitaluri. De doi ani, merg, tot la Brăila, la Festivalul Internațional de Jazz "Johnny Răducanu", unde, anul trecut, i-am și luat un interviu artistei gălățene Irina Popa, pentru o ediție a emisiunii REMIX de la TVR realizată de Doru Ionescu.

Maria Cristiana Cristescu-Gârz a mai realizat interviuri cu artişti precum Corina Chiriac, Mircea Baniciu, Paula Seling, Dan Teodorescu, Nico, Luminița Anghel, Cezar Ouatu, Michael Crețu, Pepe, Daniel Iancu, Horia Moculescu, Octavian Ursulescu, Cornel Ilie (Trupa Vunk), Fără Zahăr, Andrei Tudor, Andreea Andrei, Ionel Tudor.  Este elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Nr. 13 din Galaţi, a împlinit 14 ani pe 10 martie anul acesta, este în zodia Peşti, îi plac foarte mult cărţile, oamenii, iar zâmbetul ei cucereşte pe oricine. Evident, am invitat-o să scrie şi în "Viaţa liberă", unde îi aşteptăm cu interes punctele de vedere. Ei, părinţilor şi profesorilor care contribuie la formarea sa, toate felicitările noastre!

Citit 3034 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Septembrie 2023 00:28

4 comentarii

  • postat de comunismul
    Duminică, 01 Octombrie 2023 15:34
    5.13.202.***
    foarte frumos! altele la 14 ani! sunt folosite de smecherii astia la prostitutie! videochat! numai sunt fete deloc care sa isi faca o viata!
    0
    0
  • postat de Dorel
    Luni, 25 Septembrie 2023 14:48
    92.86.16.***
    Sper sa nu invete cenzura de la redactia VL !
    Si opiniile care nu convin redactiei trebuie auzite (nu e cazul VL, care cenzureaza tot ce nu le convine)
    In rest, felicitari Mariei !
    1
    6
  • postat de Doru Castaian
    Luni, 25 Septembrie 2023 09:38
    89.39.81.***
    Iti multumesc, Maria, pentru vorbele de apreciere. Te apreciez mult la randul meu, dupa cum stii.
    2
    5
  • postat de Gigel
    Luni, 25 Septembrie 2023 07:47
    5.13.183.***
    Felicitări.
    2
    7

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.