Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"
(!) în trecut e viitorul cel pe care am uitat
să-l observ, să-l gust, să-l chinui, să-l aud - uite, acum
e târziu să-l chem încoace, la trăit, la dans, la stat -
pot să-l chem... şi, dacă vine şi mă-ntreabă de uium?
ce să-i dau când mi-i prezentul numărat şi foarte scurt?
când pleoapele-s cortine gata de cel gong final
şi când mâine-i fără şanse, plin cu vârf de alt trecut?
când ascult ultima PARCĂ hohotind şi în ce hal
dă din foarfece - nu-i bine, nu-i mai bine să nu-l chem,
să mă uit - fără simbrie, fără rost, fără cherem -
cum îşi dă văzduhul duhul, cum rămâne fără zbor
şi se umple cu trecutul ultimului viitor (?)
(!) nu-i mai bine să-ntorc ceasul pân-ajung la început,
nu-i mai bine să-ntorc foaia-n timpul primului cuvânt
şi să strig - numai atuncea aş putea să strig temut:
niciodată ieri sau mâine - doar acum "sînt cel ce sînt" (!?)
