Elevii gălățeni, printre premianții Concursului Național „Știu și aplic”

Elevii gălățeni, printre premianții Concursului Național „Știu și aplic”
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

În perioada 17-19 mai, la Iași s-a desfășurat faza națională a Concursului Național „Știu şi aplic – Securitatea și sănătatea în muncă se deprind de pe băncile școlii”, competiție organizată de Inspecția Muncii prin ITM Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

Ajuns în acest an la ediția cu numărul zece, concursul a atras, în premieră, și elevi din Republica Moldova. Au participat în acest an 181 de echipaje, însumând un număr de 356 de elevi, însoțiți de profesori din 38 de județe ale țării și din Republica Moldova.

Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați, au concurat și zece elevi din județul Galați, organizați în cinci echipaje și anume: învățământ profesional – echipa formată din elevii Carp Cătălin și Dima Marian-Renato, coordonată de prof. Lungu Viorica Steluța - Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”; învățământ tehnologic – ciclu inferior: elevii Angheluță Rareș-Vlăduț și Nițu Alin-Florin (prof. Grăjdeanu Gabriela) - Liceul Tehnologic „Paul Dimo”; învățământ tehnologic – ciclu superior: elevii Antohi Claudia-Teodora și Gheorghe Bianca-Marinela (prof. Neghină Maricica) - Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”; învățământ teoretic – ciclu inferior: elevii Bahrin Mădălina și Ursache David-Constantin (prof. Stoian Caterina) - Liceul Tehnologic „Carol I”; învățământ teoretic – ciclu superior: elevii Tecuci Cristina și Marin Ionuț (prof. Stoian Caterina) - Liceul Tehnologic „Carol I”.

Elevii gălățeni au fost premiați cu două mențiuni (2 și 3), la secțiunile învățământ profesional și învățământ tehnologic – ciclu superior, și cu un premiu special la secțiunea învățământ tehnologic – ciclu inferior, celelalte două echipaje calificându-se în primele zece locuri.

„Îmi exprim admirația față de această tânără generație care a acceptat provocarea de a participa la un concurs cu o tematică legislativă, mai greu de abordat în contextul curriculelor școlare, care, deși abordează o latură necesară pentru tineri elevi - viitori lucrători, nu se regăsește ca modul de studiu în învățământul preuniversitar. Felicit elevii pentru participarea la acest concurs, care a necesitat pregătire suplimentară atât teoretică, cât și practică și îi încurajez să-și continue pregătirea privind securitatea și sănătatea în muncă, esențială pentru a debuta corect în viața profesională. Felicit profesorii coordonatori pentru implicarea în acest proiect care contribuie la dezvoltarea unei culturi de prevenire a riscurilor și a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale”, a declarat Bogdan-Marius Trandafir, inspector-șef al ITM Galați.

Citit 1248 ori Ultima modificare Joi, 30 Mai 2024 11:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.