Teatru viu. Teatru adevărat, cu adevăr pe adevăr călcând. Adevărul morții, dar mai ales al vieții. Găleți în loc de scaune ionesciene. Teatru nou, pe scenă „nouă”, la Casa de Cultură a Studenților. Montare care o consacră, dacă mai era nevoie, pe Leta Popescu, ca una dintre vocile forte ale dramaturgiei românești contemporane.
Leta Popescu (foto) pare să poată face mai din nimic (dacă viețile oamenilor simpli, fără aspirații prea înalte, dacă nu punem la socoteală Cambridge-ul la care aspiră nepoata-minune a familiei din „Regina Nopții”!) un spectacol-etalon, o „Livada cu vișini” fără… vișini. Și fără Cehov!
Sau, mă rog, se poate să-mi fi scăpat vișinii din enumerarea pe care o fac personajele la bogățiile pe care le poate oferi un colț din Grădina Maicii Domnului care este un nu știu care sat, într-o nu știu care țară, pardon, Moldova, Moldova noastră eternă, sub un nu știu care pat, dar șoricelul lipsește din distribuție, dar avem o pisică care se pisicește cum trebuie, o găinușă moțată care are vreo două scene care ne conving că Elena Emandi poate interpreta memorabil probabil orice, chiar și un fir de aur, de la Alice la… Ofelia, o cucuvea care mai greșește pronosticurile morbide și „un câine”, mai cheamă-ți un câine, care confirmă, pentru Mihai Păun, care mai are în palmares un rol de câine de neuitat, iar dacă va continua așa va fi actorul ideal pentru… cine știe ce Sonic!
Și era să uit Țapul lui Ștefan Forir, punct de legătură între vechea tragedie (care, etimolog, ar însemna „Cântecul țapului”) și tragi-comedia cu elemente de music-hall care este, de fapt, „Regina…” Da, și muzica și dansul sunt prezente, iar muzica, Csaba Boros și versuri, (tot) Oana Mogoș, ar trebui să fie remarcate și de o Ada Milea, par exemple, pentru că iubitorii de Ada se pot raporta și la show-urile ei, în timpul vizionării sau rememorării scenelor, ulterior!
„Oamenii” sunt oameni, cu cele bune, și cu cele rele, aici Oana Mogoș fiind Mamaia eternă, -și nu este niciun apropo la asiaticul cult al strămoșilor -, adică o zeiță interpretând rolul unei aproape muritoare (nu este spoiler, ca în „Observatorul cultural”, sic!), oricine a avut „o mamaie”, o bunică care să-și iubească firesc, iar nu teatral, nepoții, fâcând orice pentru ei, de la „două ouă ochiuri” la îmbrățișările liniștitoare, înduioșându-se, empatizând cu personajul, care poate fi și dur când este cazul. Nu întâmplător Oana Mogoș a fost recompensată deja cu un premiu!
Ciprian Brașoveanu, după tânărul din „Desculț în parc”, îl interpretează pe aproape bătrânul Lămbiță, tataia, soțul Valeriei (aproape deoarece Dan Căpățână este Grigore, străbunicul, tatăl Valeriei, este trecut de 100 de ani… de nesingurătate, aluzia la Marquez fiind necesară, deoarece Leta Popescu „jonglează” și cu realismul magic, cât se poate de firesc), ambii „bătrâni” creând roluri memorabile, transformând doi „veterani” anonimi ai satului românesc din regimurile comunist și de tranziție în adevărate repere, aproape fiind ispita de a-i declara Moromete al II-lea și Moromete al III-lea!
Leta Popescu, director artistic - Florin Toma, director general al Teatrului Dramatic "Fani Tardini"
„Tinerii” țin pasul în hora personajelor, cu tot cu Tik Tok și Instagram, Ama Beschieru fiind Clara, nepoata, fiica Ilenei, Vlad Volf ( Norbert, nepot, fiul Silvianei ), Răzvan Clopoțel ( Călin, fiul Aurorei ), Radu Horghidan ( Doru, fiul Aurorei ), Elena Ghinea ( Tarzan/Crina, posibilă fiică a lui Leidididi ), deși, în principiu, textul și montarea sunt un pios omagiu adus celor mai în vârstă sau celor care au trecut în lumea celor drepți, ca să nu mai spunem despre eseul etnografic și istoric în care intriga poate fi dragostea pentru lumile care sunt pe cale să dispară sau să se transforme până la nerecognoscibil, lumea în care aproape s-a născut veșnicia, satul românesc! Mai exact, satul românesc din sudul Moldovei, dacă nu din întreaga Moldovă de la vest de Prut!
Desigur, despre distribuție s-a mai scris, chiar în aceste pagini, vom reveni și noi cu alt prilej: adică n-am uitat nici Mâța, nici Cucuveaua!
Revenind la Leta Popescu, care are o carieră consacrată și la nivel național, dă impresia unei ușurințe fantastice de a crea scene demne de un Lars von Trier ( Cel din „Dansând cu întunericul”) sau să apese pe butonul tragic în maniera lui Andrei Șerban, în text apelându-se la deja menționata temă a morții satului românesc… tradițional, cu toată temelia sa de paiantă (cu subliniata, în mizanscenă, aromă/duhoare a balegii de cal), nejenându-se să apeleze și la tehnicile basmului, poate este și câte o aluzie și la Sartre (cu muștele într-o scenă antologică), poate și la Hesiod, cu muncile (la propriu: semănat, îngrijit, cules, prelucrat, crescut animale ș.a.m.d.) și zilele, dar și nopțile ruralului, cu dragoste și moarte, rațiune și „sâmțâre”, la „arta conceptuală”, la nenorocirile care se pot ivi, ca bătăile, sarcinile nedorite, vulgaritatea (îndulcită cumva) a exprimărilor neaoșe, măsurile care se pot lua în cazurile în care poți intra în păcătoasa și sfânta, scuzați oximoronul, gură a satului…
N.R. "Regina nopţii" s-a jucat sâmbătă, 2 noiembrie 2024, de la ora 19,00, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Galaţi, str. Ştiinţei, nr. 115, cu casa închisă. Vă vom ţine la curent cu data următoarei reprezentații. Informații despre spectacolele Teatrului Dramatic și rezervări la 0758 049 850.
