Membri unei familii din Galaţi trăiesc tot timpul cu teama că în orice clipă ar putea fi alungaţi din casa în care locuiesc. Au ajuns în această situaţie după ce ani buni s-au judecat cu primăria, încercând să îşi păstreze drepturile ce le erau asigurate printr-un contract de către autoritatea locală. Nu îşi explică nici acum de ce s-a ajuns până aici, asta cu atât mai mult cu cât şi-au respectat, spun ei, toate angajamentele pe care şi le-au luat în momentul în care au închiriat de la primărie casa respectivă.
Vechea evacuare
Povestea familiei Ciuraru este mai lungă, începe din anul 2003, când a fost evacuată dintr-un imobil aflat pe strada „Cristofor Columb” pentru ca acesta să poată fi retrocedat fostului proprietar. De aici au fost mutaţi (aceasta era una dintre responsabilităţile primăriei Galaţi) într-o altă casă, aflată pe strada Nicolae Bălcescu, la numărul 118. Au acceptat să se mute aici, deşi spun că în momentul în care au intrat în casa cu pricina, zidurile erau crăpate şi stăteau să se prăbuşească. Dar un refuz ar fi însemnat să se mute în stradă. „La scurt timp după ce ne-am mutat, vreo două luni, am fost daţi în judecată de către Consiliul Local pe motiv că am devastat locuinţa şi pentru că am avea copii gălăgioşi care tulbură liniştea în preajmă, că nu sunt educaţi şi disciplinaţi”, ne-a spus Eugenia Ciuraru. Femeia ne-a mai spus că „devastarea” la care cei de la primărie făcea referire însemna crăpăturile din acele ziduri şi plafoanele gata să se prăbuşească. Fără să încercăm să fim părtinitori, trebuie spus că, pentru o astfel de devastare, familia Ciuraru ar fi avut nevoie de un buldozer sau vreo macara, asta pentru că imobilul suferă din pricina unei fundaţii vechi, ce nu mai suportă greutatea pereţilor din piatră şi cărămidă.
Bulină da, devastare ba
A început un lung şir de anchete şi vizite ale celor de la primărie, mai mult, pentru a-şi dovedi în instanţă nevinovăţia, oamenii au angajat un expert care să scrie negru pe alb în ce constă devastarea invocată. Nici măcar concluziile analizei făcute de către acesta nu au relevat în vreun fel că familia cu pricina ar fi putut devasta în aşa hal locuinţa încât să se prăvălească pereţii.
„Nu am putut face dovada că nu am devastat nimic decât în instanţă, asta pentru că judecătorul a aprobat o expertiză. Comisia respectivă a constatat că nu stricasem nimic şi că locuinţa are bulină roşie, e degradată din cauza trecerii vremii şi nu se poate pune problema că am stricat-o noi”, ne-a mai spus femeia. Ea a completat spunând că după acest episod a mers în repetate rânduri în audienţă la primărie: de fiecare dată a primit acelaşi răspuns – că sunt un caz special şi problema lor ar trebui rezolvată, numai că lucrurile au rămas exact aşa cum erau.
În aşteptare
După cinci ani în care nu au ştiut exact cât mai au de stat în locuinţa cu pricina, s-a ajuns la o decizie de evacuare ce ar trebui să fie pusă în aplicare de către un executor judecătoresc. De altfel, în urmă cu aproape două săptămâni, familia respectivă îşi strânsese bagajele şi aştepta resemnată apariţia executorului judecătoresc. Asta pentru că fuseseră notificaţi că evacuarea lor va avea loc atunci. „Nu am să mă opun evacuării, pentru că nu rezolv nimic. Fie că îmi place sau nu, voi fi dat afară din casă. Se poate face lucru acesta cu jandarmi şi poliţişti, sau ne putem purta civilizat. O să îmi iau familia, toţi cei şapte copii minori, soţia, şi am să mă mut cu totul în stradă. Nu am unde să mă duc, suntem amândoi bolnavi, iar din banii de ajutor social n-aş putea plăti nici un sfert dintr-o chirie într-o casă sau apartament. Nu am să ascund că suntem ţigani, dar ne vedem de treaba noastră, nu facem mizerie, nu stricăm. O să râdeţi poate, dar copii mei merg la biserică, au luat premiu la şcoală, asta e bucuria lor şi tot ce le-a mai rămas”, ne-a spus cu lacrimi în ochi capul familiei, arătându-ne un teanc cu diplome şcolare ale copiilor săi.
O mină de aur
Locuinţa respectivă nu este vreun palat, dar hotărârea şi încrâncenare pe care autoritatea locală o investeşte în toată această poveste poate fi justificată de zona (poate una dintre cele mai scumpe din oraş) unde se află imobilul. Mai mult decât atât, casa despre care facem vorbire nu este singură în curte. În acelaşi loc se mai găseşte un imobil cumpărat de către un particular.
O singură certitudine…
Sperăm să nu fie vorba, în acest caz, despre o afacere imobiliară în calea căreia stă o familie de ţigani. Vrem să credem că lucrurile nu stau deloc aşa. Un lucru este clar: în cel mai scurt timp, familia Ciuraru se va muta în stradă, iar cei şapte copii respectuoşi şi care îşi deschid manualele şi caietele pentru că şi-au dat seama că nu au altă variantă, îşi vor face temele pe caldarâm, pe un colţ de bordură! Asta dacă Primăria nu se răzgândeşte.
Tudor Neacşu
