UPDATE / Doi copii au murit într-un incendiu produs la Şiviţa

UPDATE / Doi copii au murit într-un incendiu produs la Şiviţa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Sitauţii de Urgenţă (ISU) Galaţi nu confirmă informaţia potrivit căreia cele două fetiţe care au murit într-un incendiu produs miercuri la Şiviţa ar fi fost legate de pat cu sfori. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Eugen Chiriţă, a precizat însă că este vorba despre o familie monoparentală şi că în momentul producerii incendiului copii erau nesupravegheaţi.

"Această informaţie referitoare la faptul că fetiţele ar fi fost legate nu a fost confirmată. În timpul incendiului, la faţa locului s-au strâns mai mulţi săteni care ar fi vorbit despre faptul că aceşti copii ar fi fost neglijaţi şi că erau legaţi de pat. Nu este de competenţa noastră să stabilim aceste lucruri.

Singurul lucru pe care îl putem confirma este că, în acest caz, e vorba despre o familie monoparentală, iar în momentul producerii incendiului mama celor trei copii nu se afla acasă, plecată fiind, se pare, să ridice ajutorul social", a declarat Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Doi copii au murit într-un incendiu produs miercuri în localitatea gălăţeană Şiviţa, situată la aproximativ 20 de kilometri distanţă faţă de Galaţi.

Flăcările a cuprins o locuinţă, iar în acel moment în casă se aflau trei copii lăsaţi nesupravegheaţi. Unul dintre ei, un băiat de 11 ani a reuşit să iasă din casă escaladând un geam, moment în care s-a rănit în cioburi de sticlă. O fetiţă de cinci ani şi una de un an au murit însă în casă, potrivit declaraţiilor lui Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Acesta a mai precizat că, probabil, copii rămaşi singuri în casă s-au jucat cu focul. 

 

Citit 2150 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Octombrie 2011 14:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.