Incendiu violent într-o locuință. O persoană a fost arsă și este în stare gravă (VIDEO)
Foto: Foto și video ISU Galați

Incendiu violent într-o locuință. O persoană a fost arsă și este în stare gravă (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Trei autospeciale de stingere și echipaje medicale de urgență intervin la Tecuci, unde o locuință a luat foc în cursul acestei dimineți. Flăcările au surprins în interior pe proprietarul imobilului, care nu s-a putut salva la timp.

Bărbatul a suferit răni grave și a fost scos de vecini care au sărit în foc înainte de sosirea pompierilor. Militarii acționează la această oră ca să stingă focul, iar victima a fost dusă la spital, cu arsuri grave. 

”În această dimineață, la ora 10,00, ISU Galați a fost sesizat prin apel 112 cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din municipiul Tecuci. Am intervenit cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În incintă a fost surprins un bărbat de 67 de ani, care prezintă arsuri pe 55 la sută pe suprafața corporală. Persoana în cauză a fost extrasă de către vecini până la sosirea forțelor de intervenție, iar la o primă constatare, aceasta prezintă arsuri de gradul al treilea”, au anunțat reprezentanții ISU Galați în urmă cu puțin timp.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită de pompieri ca fiind folosirea uni lichid inflamabil (benzina/motorină) pentru aprinderea focului. În urma incendiului, casa aars în totalitate, pe o suprafață de 70 de metri pătrați.

Media

Citit 2829 ori Ultima modificare Vineri, 04 Aprilie 2025 15:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.