O nouă ediţie a „Cupei Danubius” la pescuit, în memoria lui Vasile Cristea

O nouă ediţie a „Cupei Danubius” la pescuit, în memoria lui Vasile Cristea
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Dedicat persoanelor cu dizabilități locomotorii, concursul de pescuit sportiv „Cupa Danubius - Depășim limitele împreună” - Memorial Cristea Vasile va reuni la Balta Zătun 130 de participanţi din întreaga ţară. Deschiderea oficială a competiţiei va avea loc joi, 24 iulie, a anunţat Consiliul Judeţean Galaţi.

Organizarea acestui eveniment este posibilă datorită parteneriatului încheiat între Consiliul Județean Galați și Asociația Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” Galați. Pentru buna desfăşurare a concursului, aleşii judeţeni au fost de acord cu alocarea sumei de 100.000 de lei, care să acopere cheltuielile organizării.

„Cupa Danubius” păstrează vie memoria celui care a inițiat și a luptat an de an pentru organizarea la Galați a acestui eveniment - Vasile Cristea, fostul președinte al Asociației Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” Galați.

Dincolo de întrecerea sportivă, „Cupa Danubius” înseamnă socializare, bună dispoziție și relaxare în aer liber pentru persoanele cu dizabilităţi, de la care avem multe de învățat și care ne arată zi de zi că obstacolele pot fi depășite.

Citit 522 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Iulie 2025 23:04

1 comentariu

  • postat de Adrian
    Miercuri, 23 Iulie 2025 21:12
    86.124.200.***
    Tot respectul ptr persoanele cu dizabilități, dar miroase a fi altă metodă de a sifona banii din bugetul local. Ce firmă organizează evenimentul? Firma de partid desigur!
    0
    1

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro