Copila şi bestia

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mihai Nicuşor, un individ, de 45 de ani, care locuia singur într-un imobil din Pechea, a fost trimis de curând în judecată pentru o faptă pe care cu greu o poţi aşterne pe hârtie. Cum scrie şi în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, omul n-are nicio ocupaţie, nu e căsătorit…  

Brusc sau poate nu, în ziua de 9 noiembrie 2008 a ieşit din anonimat, sărind într-o mocirlă mai neagră decât smoala în care fierb păcătoşii păcătoşilor. În acea zi băuse la un bar din comună, după care s-a întors în bârlogul acela în care vieţuia singur cuc. Aşa, pe la ora 16,00, a văzut că afară, în stradă, în apropierea sălaşului său, se jucau mai mulţi copii. 

A pus ochii pe o fetiţă de numai şase ani. În mintea-i înceţoşată de alcool încolţise gândul unei grozăvii. Ce-ar fi să… A intrat în casă, a făcut baie şi a revenit în stradă. I-a cerut fetiţei să-l urmeze în curtea locuinţei. Normal, copila l-a refuzat. A apucat-o de mână şi a tras-o cu forţa după el, în curte, după care a intrat în casă. Fetiţa plângea şi îl ruga să o lase în pace. Degeaba însă individul s-a dezbrăcat complet şi a dezbrăcat-o şi pe fetiţă. El s-a aşezat pe spate şi a încercat… 

Norocul copilei, dacă se mai poate spune aşa, a fost că un bărbat care trecea pe stradă în acele momente a auzit ţipete şi zgomote în casa aceea şi a intrat. Reuşise să întrerupă elanul animalic al individului amintit. A îmbrăcat fata şi a dus-o acasă, acolo unde era doar bunica sa.

Mihai Nicuşor a avut grijă să-i ceară martorului nepoftit în locuinţa sa să nu spună nimic, nimănui despre cele întâmplate. Dar, dacă eşti om, nu poţi ascunde aşa ceva. A doua zi, martorul teribilei întâmplări le-a povestit părinţilor ce-a auzit şi ce-a văzut.

Copila a fost supusă unui examen medico-legal, ocazie cu care s-au constatat leziuni specifice unei agresiuni de genul celei la care fusese supusă cu forţa.

Tentativă de viol, aceasta este fărădelegea pentru care a fost trimis în judecată individul cu prenume de copil. Probabil judecata, conform prevederilor legale, va fi aspră, dar fapta rămâne faptă şi, din păcate, traumele psihice ale copilei cu greu vor putea fi şterse. Mai e oare nevoie de ceva consideraţii cu privire la atenţia cu care trebuie supravegheaţi copiii? Probabil că nu, deşi, după cum aţi văzut, realitatea ne readuce aminte, foarte des, că mai multă prudenţă nu strică. 

Citit 1185 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.