Un bărbat care își făcea veacul pe raza Secției 3 Poliție și care lovea femeile pe care le întâlnea pe stradă, fura din magazine și provoca scandal în permanenţă a fost prins de polițiști și internat nevoluntar într-o unitate medicală de specialitate.
Oamenii legii au aflat despre comportamentul individului în urma apariției în spațiul public a unor sesizări cu privire la faptul că unii comercianții și locatari ai blocurilor aflate în apropierea Secției 3 Poliție Galați ar fi terorizați de un bărbat violent, care lovește femei, fură din magazine și face scandal. Pe 2 noiembrie 2025, polițiștilor de la Secția 3 li s-a cerut ajutorul printr-un apel la numărul unic de urgență 112, după ce individul a atacat violent o femeie. Ajunși la locul indicat de cetățeni, oamenii legii au reușit prinderea și imobilizarea scandalagiului, un bărbat de 40 de ani, din Galați.
„Având în vedere istoricul medical psihiatric al acestuia, bărbatul a fost internat nevoluntar într-o instituție medicală specializată. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente.
De asemenea, în ceea ce-l privește pe bărbatul de 40 de ani, polițistul judiciar din cadrul Secției 3 l-a prezentat în fața unei comisii medicale de specialitate, pentru a fi supus unei expertize medico-legale psihiatrice. În urma rezultatului expertizei, pe 6 noiembrie 2025, polițiștii l-au prezentat cu mandat de aducere în fața unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Galați, cu propunerea de luare a măsurii de siguranță prevăzută de art. 110 din Codul penal, respectiv internarea medicală provizorie până la însănătoșire sau obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Instanța a admis propunerea organelor judiciare, dispunând internarea medicală provizorie a bărbatului într-o instituție medicală de specialitate, măsură pusă în aplicare în cursul aceleiași zile”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, comisar-șef Felicia Tudoran.

