Baza de recuperare și tratament a Centrului Medical Sanconfind, din Poiana Câmpina, judeţul Prahova, a fost distinsă cu Trofeul pentru cel mai bun centru medical balnear din România, în cadrul Galei Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România, desfășurată la Sovata, în perioada 11–13 noiembrie 2025.
Potrivit comunicatului remis redacţiei, evenimentul a reunit cei mai importanți reprezentanți ai industriei balneare, spa și wellness din țară, alături de invitați internaționali, oficiali guvernamentali, specialiști din domeniul medical și reprezentanți ai autorităților locale.
Trofeul primit de baza de recuperare și tratament a Centrului Medical Sanconfind reprezintă o recunoaștere a performanței, profesionalismului și pasiunii echipei de terapeuți, medici și specialiști care, de-a lungul celor 10 ani de activitate, au transformat centrul într-un reper național în domeniul recuperării medicale și balneare.
Centrul Medical Sanconfind Poiana Câmpina, aflat la 235 de km de Galaţi, și-a deschis porțile pentru pacienți în 2015 și a crescut până la 22 de activități/ specialități medicale de acum. Astăzi, pentru cele 90 de paturi pe care le pune la dispoziția pacienților, Sanconfind Câmpina are 230 de angajați.

