Nu „panta rhei” mă ţine lămurit/ că sunt nemişcător în admirare
pentru acest (ne)clar necunoscut/ din tot ce-(a)(m) fost şi din continuare!
Nu „nec plus ultra”-mi ţine calu-n frâu,/ nu-mi pune interzis pe „nu se poate”!
Se poate să greşesc(!?) să nu pricep(!?)/ „festina lente” în eternitate!
Se poate întâmpla orice şi-oricum:/ se poate pune şi la vis lăcată,
se poate pune doliu la mister,/ se poate (ne)norocul să mă bată,
se poate pierde calea spre-nceput/ sau spre sfârşit!... Oricând se poate pierde
triumful amăgirilor de fum/ şi-al tuturor minunilor (in)certe!
Sigur că da!... se poate „(ne)greşit”/ pe drumul dinspre-acasă, înspre-acasă,
pe drumul dinspre tot, înspre nimic,/ pe drumul dintre mire şi mireasă!
Sigur că da!... se poate „(ne)temut”/ pe drumul dintre ură şi iubire,
dar (nu) se poate când (nu) văd că (n)-am/ (ne)îndreptare-n (des)dumnezeire!
