Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Unul dintre cei mai importanţi actori din peisajul economic al Galaţiului, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură se implică şi în domeniul social, ba chiar într-o problematică foarte sensibilă: integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi. Iar lucrurile încep deja să se mişte.

Dovadă stă evenimentul organizat la sfârşitul săptămânii trecute, în sala Multimedia a Parcului de Soft – cel de-al patrulea workshop (dintr-o serie de şase evenimente similare) cu tema „Informarea, consultanţa şi asistenţa în accesarea fondurilor de finanţare europene pentru instituţiile şi organizaţiile care sprijină persoanele cu dizabilităţi”, desfăşurat sub genericul „Împreună, alături de ei!”.

Cu o participare din ce în ce mai numeroasă de la o ediţie la alta, acest al patrulea workshop a adus, în premieră, şi un caz concret, care dovedeşte că se poate şi altfel: firma Kastro Alondra, care activează în domeniul confecţiilor textile, a obţinut statului de unitate protejată, conform Ordinului nr.60 din 2007 al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

„După depunerea tuturor actelor pentru dosar, autorizaţia a fost eliberată în zece zile, adică foarte repede”, a afirmat administratorul firmei, Claudia Crăciun, care le-a vorbit celor prezenţi despre experienţa unei firme care are ca angajaţi (în proporţie de minim 30 la sută) şi persoane cu dizabilităţi.

Evenimentul organizat de Camera de Comerţ gălăţeană  a avut loc în cadrul proiectului „Împreună, alături de ei!”, la care Camera este partener. Proiectul se derulează în judeţele Galaţi, Vrancea şi Tulcea şi urmăreşte sensibilizarea opiniei publice generale, a angajatorilor şi a persoanelor cu dizabilităţi cu privire la drepturile fundamentale ale acestora de a trăi şi a munci în aceleaşi condiţii ca oricare altă persoană, facilitându-le accesul pe piaţa muncii. 

Următoarele două workshop-uri ale proiectului vor avea loc la Galaţi, până în luna martie 2009.

Citit 1780 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.