Gheaţa ne-a încremenit robinetele
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Gheaţa ne-a încremenit robinetele
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din jumătatea sudică a municipiului Galaţi, adică aproape 70 la sută din consumatorii urbani, au rămas şi fără apă rece, şi fără apă caldă luni, pentru ore bune, după ce Dunărea a îngheţat şi zaiul a „sufocat” pompele staţiei de captare deţinută de ArcelorMittal Galaţi. Situaţia de la Priza Dunăre a fost remediată înainte de prânz, după intervenţia unui împingător, care a spart gheaţa adunată în zona staţiei. Alimentarea cu apă a gălăţenilor nu a putut fi reluată, însă, decât spre seară.

„Problemele au apărut în jurul orei 2.00 noaptea. Zaiul a început să blocheze grătarele de la pompe, iar una dintre cele două pompe aflate în funcţiune la acea oră a cedat. Pompa rămasă în funcţiune nu a putut asigura necesarul de apă şi pentru combinat, şi pentru oraş”, a explicat, luni, purtătorul de cuvânt al companiei siderurgice ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu.

Societatea edilitară de distribuţie a apei reci, Apă Canal, a reacţionat imediat. Unitatea a redus presiunea apei în cartierele din jumătatea sudică, alimentate cu apă de Dunăre, astfel că robinetele au secat în apartamentele situate la etajele superioare ale blocurilor. Totodată, pentru a le putea furniza apă puţinilor consumatori care mai beneficiau de acest serviciu, Apă Canal a întrerupt livrările de apă rece către Apaterm, care o consumă pentru a prepara apa caldă menajeră. Aşadar, dacă de apa rece s-au mai putut bucura câţiva dintre consumatorii din sud, apă caldă nu a avut niciunul dintre ei. Informaţia a fost confirmată de Apă Canal, care a emis un comunicat de presă la primele ore ale dimineţii de luni. „Apă Canal aduce la cunoştinţă că debitul scăzut al Dunării şi temperaturile extrem de reduse din ultimele zile au condus la producerea de zai/gheaţă pe cursul fluviului, ceea ce a generat blocarea Prizei Dunăre şi diminuarea debitului de apă brută furnizat de ArcelorMittal către societatea noastră. Prin urmare, Uzina de Apă nr. 2 funcţionează în regim de avarie, iar în cartierele Micro 16, 17, 18, 19, 20 şi 21, Ţiglina I şi II, Mazepa I şi II, Centru şi Port a fost sistată alimentarea cu apă caldă de consum. Reluarea alimentării cu apă potabilă în parametri se va realiza imediat după remedierea problemelor de la priza Dunării şi va fi anunţată operativ”, se arăta în comunicatul emis de operator.

Au înlăturat gheaţa cu împingătorul

Autorităţile au adus în zona staţiei de captare un împingător, care să degajeze zaiul din apropierea pompelor şi să împiedice formarea unor noi acumulări de gheaţă. „Se încearcă remedierea situaţiei cât mai iute. Nu am mai fost ajutaţi de AFDJ (Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, n.r.), care în alţi ani trimitea nava «Perseus», dar deja Navrom a trimis acolo împingătorul «Luncaviţa», care, prin bătaia elicelor, va încerca să disperseze zaiul care colmatează ferestrele de alimentare cu apă. Am vorbit şi cu Şantierul Naval Damen, să mai închiriem şi de acolo un remorcher”, declara, luni dimineaţă, directorul societăţii Apă Canal, Gelu Stan.

Este adevărat că, în iernile geroase din anii anteriori, „Perseus” - cel mai mare spărgător de gheaţă din România - era adus de AFDJ la Priza Dunăre şi spărgea gheaţa în câteva ore. În acest an, însă, AFDJ nu a mai trimis nava din două motive: „Perseus” nu are aviz de navigaţie pentru că nu a fost reparat, iar AFDJ s-a săturat să lucreze pe ochi frumoşi. „Anii trecuţi, am tot folosit nava, mai ales că deja se afla acolo, pentru întreţinerea căilor navigabile şi nu erau probleme la Priză. Dar nimeni nu ne-a plătit niciodată! O astfel de acţiune costă şi aş vrea ca lumea să nu confunde ajutorul dat cu o obligaţie de a face. AFDJ va folosi «Perseus» numai în caz de forţă majoră, pentru spargerea sloiurilor la Tulcea şi atunci doar cu avizele acordate de Autoritatea Navală Română. Până la urmă, AFDJ are ca activitate întreţinerea căilor navigabile. Mai există şi Navrom, şi Damen...”, a explicat directorul AFDJ Galaţi, Florin Uzumtoma.

Gheaţa de la Priză a fost înlăturată înainte de prânz

Problemele de la Priza Dunăre au fost înlăturate înainte de prânz şi staţia de captare a reintrat în parametrii normali de funcţionare. „Problemele au fost rezolvate la ora 10.30, când debitul furnizat societăţii Apă Canal era normal. Acum, două dintre cele patru pompe de la Priza Dunăre merg la capacitate maximă, iar celelalte două funcţionează intermitent, astfel încât să nu îngheţe”, spunea, luni, la orele prânzului, Dorian Dumitrescu.

Ulterior, oficialul a revenit cu precizarea că ArcelorMittal Galaţi a decis să menţină în funcţiune şi a treia pompă şi să livreze apă pe toate cele patru conducte care pleacă de la Priza Dunăre către combinat şi către oraş, astfel încât să prevină apariţia unor noi gâtuiri în furnizare.

„Până la orele 16.00-17.00 vine apa rece. După ora 18.00 vine şi apa caldă”, declara, la scurt timp după remedierea problemelor de la Priza Dunăre, directorul societăţii Apă Canal, Gelu Stan. „Noi ne refacem acum rezervele şi, în jurul orei 16.00, ridicăm regimul de presiune în reţea”, spunea şi directorul tehnic producţie al societăţii, Niţă Podaru.

Problemele puteau fi prevenite

Demn de remarcat este faptul că la Galaţi fusese instaurat codul galben de ger încă de la sfârşitul săptămânii trecute, deci cu mult înainte de apariţia deficienţelor de la Priza Dunăre. ArcelorMittal putea anticipa, aşadar, apariţia acestor probleme şi putea acţiona pentru prevenirea lor. Între timp, gradul de alertă a fost mărit, codul galben fiind înlocuit, luni, de codul portocaliu de ger persistent. Până vineri, la Galaţi sunt prognozate minime de până la minus 27 de grade Celsius. Cum va acţiona combinatul pentru ca problemele de ieri să nu se repete? „Pe lângă funcţionarea la capacitate maximă a trei dintre cele patru pompe de la Priza Dunăre şi livrarea apei pe toate cele patru fire existente, am început să tragem apă pentru combinat şi din Balta Cătuşa, tocmai ca să nu mai avem probleme pe oraş”, a răspuns Dorian Dumitrescu.

ISU va căra apă cu cisterna, dacă problemele vor reapărea

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din Galaţi, căpitanul Eugen Chiriţă, a declarat, luni după-amiază, că, dacă alimentarea cu apă va fi afectată din nou, instituţia îi va sări în ajutor societăţii Apă Canal şi va transporta cu propriile autocisterne şi autospeciale apă potabilă şi apă menajeră, însă numai către spitale, cămine de copii şi aziluri de bătrâni. „ISU este pregătit pentru a transporta apă potabilă şi nepotabilă (menajeră), în cazul în care situaţia o va impune, pe durata codului portocaliu. Se ia în calcul transportul de apă cu prioritate la spitale, cămine de copii şi aziluri de bătrâni, fără a afecta capacitatea de intervenţii la incendii. Apa potabilă, de provenienţă Vrancea, va fi transportată cu o autocisternă care a fost deja dezinfectată, iar apa menajeră - cu autospecialele”, a spus căpitanul Eugen Chiriţă.

Citit 2560 ori Ultima modificare Luni, 30 Ianuarie 2012 21:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.