Minoră din Cosmeşti, sclava prostituţiei în Grecia

Minoră din Cosmeşti, sclava prostituţiei în Grecia
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Păcălită că va merge să muncească decent, tânăra s-a trezit sechestrată într-un apartament din Atena şi obligată să se prostitueze * După o lună şi jumătate în care a fost obligată să facă sex chiar şi cu 90 de clienţi pe zi, fata a reuşit să fugă şi să-i denunţe pe proxeneţi la Poliţie * Deşi era cea mai mică dintre fetele racolate, e singura care a reuşit să pună capăt unei „afaceri” care mergea ca unsă de mai bine de trei ani, conform rechizitoriului DIICOT 

Ioana T. (numele este fictiv pentru a-i putea proteja identitatea) din Cosmeşti este una dintre fetele care au căzut pradă traficului de carne vie, printr-o reţea de proxeneţi foarte bine pusă la punct. Deşi faptele s-au întâmplat în 2008, pe vremea cât încă era minoră, tânăra îşi aminteşte cu groază de momentele cumplite prin care a trecut. A fost sechestrată, drogată, bătută şi obligată să întreţină raporturi sexuale chiar şi cu 90 de clienţi pe zi, alături de alte două tinere cu care lucra în trei schimburi ca prostituată, la bordel şi în cluburi. S-a hotărât să ne povestească şi nouă câte ceva, în speranţa că istoria ei le va fi de ajutor fetelor pe care le pândeşte acelaşi pericol.

Cum a început calvarul 

„Aveam doar 17 ani şi, credulă, şi am făcut greşeala să nu le spun nici părinţilor mei unde aveam de gând să plec. Am fugit de acasă, pentru că mă săturasem să merg la sapă. O prietenă şi vecină de-a mea, Andreea H., m-a ademenit cu o slujbă în Grecia, unde ar fi trebuit să am grijă de o bătrână şi de un copil. Fără să-mi treacă prin cap ce avea să urmeze, am acceptat bucuroasă. N-am reuşit să ieşim din ţară cu avionul, pentru că eram minoră, aşa că am trecut frontiera prin Giurgiu, unde am mituit un vameş cu 500 de euro”, îşi aminteşte tânăra din Cosmeşti.

Ajunsă la Atena a fost închisă într-un apartament, alături de alte două fete, de către Dida Iancu, concubinul acesteia, polonezul zis "Cristo", Ionel Iancu, fratele Didei, Mariana Curmei, fiica Didei şi soţul acesteia, Gheorghe Curmei, Iulia Scărlătescu, toţi din Slobozia Bradului, judeţul Vrancea. „Când am auzit că vor să mă prostituez, am refuzat, dar m-au bătut crâncen, aşa că n-am avut ce face!”, mai spune biata femeie.

Chiar şi 90 de clienţi pe zi

Ca să poată să se prostitueze, membrii reţelei de proxeneţi i-au făcut Ioanei acte false. Toate cele povestite de ea sunt certificate şi în rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT Bucureşti, pe care am avut ocazia să-l citim. „Chiar din prima zi am avut 58 de clienţi. Pentru a rezista durerilor cauzate de bătăi, cât şi de numărul mare de relaţii sexuale, dar şi pentru a rezista la programul de lucru prelungit, Iancu Dida îmi dădea nişte pastile şi îmi punea în cafea un praf albicios. Efectul acestor pastile era unul analgezic, ca să nu mai simţim oboseala şi durerea. Zilnic eu, Ştefania şi Oana eram duse la diferite bordeluri din Atena şi obligate să întreţinem relaţii sexuale, fiecare fată primea în medie 35-75 de clienţi pe noapte. Au fost zile în care lucram zi şi noapte, adică numărul clienţilor cu care întreţineau raporturi sexuale ajungea chiar şi la 90”, mai spune Ioana.

Potrivit declaraţiei din rechizitoriu reiese faptul că aceasta câştiga pe seară în jur de 600 – 700 de euro, iar în toată perioada cât a practicat prostituţia în favoarea lui Iancu Dida a câştigat în jur de 20.000 euro, bani pe care acum îi cere în instanţă, ca daune.

Fugă ca-n filme

Ioana T. îşi mai aminteşte că după câteva zile de practicat prostituţia a vrut să pună capăt coşmarului, încercând să se arunce pe geam. Tentativa a fost oprită de Dida, care i-a tras şi o bătaie cruntă. În câteva rânduri, fetele au încercat să evadeze, fugind cu clienţii, dar erau recuperate de proxeneţii care îi speriau pe clienţi cu tot felul de ameninţări. Din 2005, de când funcţiona reţeaua ca afacere de familie, aceştia reuşiseră s-o menţină şi să descopere toate pârghiile necesare ca să-şi păstreze fetele. Deşi, cea mai mică dintre ele, fata din Cosmeşti a reuşit să le dea planurile peste cap şi să-i denunţe la poliţie după ce a ticluit un plan bine pus la punct. „Am păcălit-o pe patroana clubului că Dida mi-a dat voie să plec singură spre casă. Am fugit la aeroport, unde am sunat la mama care era în Turcia şi i-am spus să vină să mă ia. 12 ore am stat ascunsă în toaleta bărbaţilor, din aeroport, timp în care Dida şi concubinul ei mă căutau. Pe la 11 noaptea a ajuns şi mama. Am mers la poliţie, unde nu ne-am descurcat să spunem ce voiam, pentru că nu ştiam limba, dar ne-au chemat un reprezentant al Consulatului român. În urma reclamaţiei depuse de noi, poliţia elenă a arestat întreaga reţea de proxeneţi, iar pe noi ne-a trimis acasă”, ne mai spune Ioana.

Proxeneţii, condamnaţi în Grecia

Procurorii DIICOT au cerut Poliţiei elene relaţii despre întreaga reţea de proxeneţi şi au primit confirmare că Dida Iancu şi concubinul ei sunt deja condamnaţi în Grecia. Ceilalţi membri ai reţelei de prostituţie sunt judecaţi în România, iar dosarul a avut termen pe 25 ianuarie la Tribunalul din Vrancea. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia vor fi şi ei condamnaţi pentru proxenetism, constituire grup infracţional şi racolare de fete.

„Să nu aveţi încredere în nimeni”

Ioana şi-a refăcut viaţa în satul natal, are o fetiţă de un an şi şi-a dorit să uite tragedia prin care a trecut, dar poartă încă în suflet urmele calvarului din Grecia. Chiar dacă s-a ales şi cu nişte învăţăminte pentru toată viaţa, a plătit poate prea scump dorinţa ei de a trăi mai bine,: „Nicăieri nu-i mai bine ca la tine acasă. Fetelor care sunt atrase de câştiguri uşoare le spun să nu aibă încredere în nimeni, nici măcar în prieteni şi cunoscuţi”, ne spune tânăra în încheierea discuţiei.

Citit 6868 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Februarie 2012 22:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.