Vremea rea a reînceput în judeţul nostru. Vineri dimineaţă s-a dispus închiderea Drumului Naţional 24 D care face legătura dintre Galaţi şi Vârlezi. Drumul a fost închis preventiv pentru a se evita blocarea autovehiculelor şi pentru ca utilajele de deszăpezire să poată lucra. De asemenea, purtătorul de cuvânt de la ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, ne-a informat că şase drumuri judeţene sunt închise: „Nu se circulă pe DJ242D între Băneasa şi Suceveni, pe DJ251G între Măcişeni şi Valea Mărului, pe DJ251C între Smulţi şi Crăieşti, pe DJ252H între Tecuci şi Furcenii Noi, pe DJ253 între Cudalbi şi Băleni şi pe DJ242E între Roşcani şi Oancea”. Momentan nu mai sunt probleme însă cu furnizarea apei reci în oraş.
DN 24 D şi alte şase drumuri judeţene sunt impracticabile Scris de Teodora Miron


Mai multe din această categorie: