Doi cuţitari s-au "cazat" în Gara CFR Galaţi

Doi cuţitari s-au "cazat" în Gara CFR Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi de poliţiştii de la Transporturi în Gara Galaţi cu arme albe asupra lor. Aceştia veniseră din judeţele Tulcea, respectiv, Brăila şi pentru că nu aveau unde să înnopteze au rămas în sala de aşteptare a staţiei CFR, bine "pregătiţi" în cazul în care cineva ar fi atentat la siguranţa lor.

Primul identificat a fost Neculai M., de 26 de ani, din Adjud, care a poposit la Galaţi venind dintr-o comună tulceană, unde munceşte ca oier. În timpul nopţii pe care a petrecut-o în gara din Galaţi în aşteptarea unui tren care să-l ducă acasă, omul a dat nas în nas cu poliţiştii, care au căutat să vadă dacă omul nu are gânduri ascunse. I-au găsit într-unul dintre buzunare un cuţit cu lama de 11 centimetri, despre care călătorul a declarat că îl avea pentru a se apăra.

O explicaţie similară a avut şi Nicu L., de 48 de ani, din comuna Unirea, judeţul Brăila, care le-a atras atenţia poliţiştilor din gară din cauză că era într-o avansată stare de ebrietate. Chefliul a fost şi el obligat să îşi întorcă buzunarele pe dos, scoţând la iveală un cuţit cu lama de 12 centimetri. Ambii bărbaţi sunt cercetaţi pentru port ilegal de armă albă.

Citit 1912 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Aprilie 2012 19:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.