Incendiatorul de la C. Negri a ajuns după gratii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Luni, magistraţii Tribunalului Galaţi au acceptat propunerea procurorilor şi au emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Dumitru Mitică Constantin, de 29 de ani, din Costache Negri, acuzat de tentativă de omor, violare de domiciliu şi distrugere. Bărbatul, a aruncat cu o sticlă plină cu benzină pe una dintre ferestrele casei în care locuia fosta sa concubină şi cele două fetiţe ale ei, una de doi ani şi cealaltă de şapte ani.

Cele două surori au suferit arsuri şi intoxicaţii cu fum şi au fost transportate la spital duminică dimineaţă. „Bărbatul şi-a recunoscut fapta şi le-a spus anchetatorilor că a vrut să se răzbune pe fosta sa concubină. Se pare că femeia l-a părăsit şi s-a întors la soţul ei, acolo unde a avut loc şi incidentul”, ne-a spus Liliana Istrate, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Dumitru Mitică Constantin este recidivist, el mai având de executat încă 1.000 de zile dintr-o pedeapsă primită pentru tâlhărie. Acum, bărbatul se va întoarce după gratii, iar atunci când va primi condamnarea pentru faptele săvârşite duminică dimineaţă va executa şi zilele rămase din trecut.


 

Citeşte şi - Două fetiţe au fost arse după ce fostul concubin al mamei lor a dat foc casei


Citit 1588 ori Ultima modificare Luni, 28 Mai 2012 17:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.