Serghei Gorbunov, suspect principal în atacul armat la o casă de schimb valutar din Braşov, a ţinut o conferinţă de presă cu acordul comandantului Penitenciarului Aiud, procuror DIICOT delegat în această poziţie, anchetatorul creând o situaţie fără precedent şi uitând de ce parte trebuie să fie.
Moldoveanul Gorbunov s-a lăfăit râzând în faţa jurnaliştilor, declarându-şi nevinovăţia şi susţinând că are martori care pot declara că se afla la momentul atacului într-o sală de forţă.
Culmea este că acest lucru nu a fost susţinut de Gorbunov în prima fază, ci după ce anchetatorii l-au eliberat pe un alt suspect, prins în acelaşi moment cu moldoveanul. Apoi au apărut şi martorii, de la sala de forţă, unde mai vin la antrenament şi poliţişti.
Dincolo de modul în care s-au administrat probele în cazul Gorbunov, faptul că el apare în faţa camerelor - ca şi cum nimic nu i se poate reproşa, în condiţiile în care are două condamnări de 10 şi 15 ani de închisoare, este judecat pentru tâlhărie la Deva şi este suspectat într-un atac armat cu trei victime la Braşov - relevă lipsa de discernământ chiar din partea celor care ar trebui să analizeze oportunitatea unei astfel de apariţii.
Simplist, comandantul penitenciarului a aplicat articolul 59 din regulament şi şi-a dat acordul pentru ca Gorbunov - care şi el a acceptat - să compară în faţa reporterilor. Situaţie inedită, căci de câte ori doreşte vreun jurnalist să aibă un tete-a-tete cu un deţinut, procedural cererea se adoptă greu, cu atât mai mult cu cât e vorba de un deţinut pentru infracţiuni grave şi violente. Regula e să fie anunţată şi conducerea Administraţiei Penitenciarelor, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, şeful Penitenciarului Aiud, procuror DIICOT delegat în această funcţie, uitând că e magistrat, a dat liber condamnatului să vorbească în faţa camerelor, situaţie fără precedent.
Probabil ceilalţi deţinuţi se vor simţi discriminaţi şi vor dori să apară şi ei, jurnalele de ştiri ajungând să aibă ca temă "erorile judiciare reclamate de condamnaţi", iar posturile tv să se transforme în tribune de la care se disculpă condamnaţii.
Suspectul în cazul dublului asasinat de la o casă de schimb valutar din Braşov, Serghei Gorbunov, a declarat, joi, presei, la Penitenciarul Aiud, unde a fost transferat, că este nevinovat, reiterând afirmaţiile potrivit cărora în momentul atacului se afla în sala de antrenamente.
Serghei Gorbunov a acceptat, joi, să dea o declaraţie reprezentanţilor presei care l-au aşteptat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Aiud.
Gorbunov a susţinut în continuare că este nevinovat şi că se afla în sala de antrenamente în momentul comiterii atacului armat, adăugând că are martori în acest sens.
El a spus că regretă că nu s-a întors în Penitenciarul din Craiova, susţinând însă că avea de gând să revină în închisoare.
Întrebat de jurnalişti dacă s-a operat de glaucom, Gorbunov a spus că nu, deoarece i-a fost teamă.
Gorbunov i-a acuzat pe procurori că au făcut presiuni asupra sa, că i-au luat hainele, iar în arest nu i-au oferit nici cel puţin obiecte de igienă, dacă nu "le spune ceva despre jaf".
El a spus că nu a dorit niciodată să fugă sau să se sustragă ispăşirii pedepsei, intenţionând să se întoarcă peste o lună în penitenciar.
"Dacă voiam să fug, fugeam din prima zi. Nu am pe nimeni care să mă ajute, să mă apere", a spus acesta.
Gorbunov a spus că el este nevionat şi procurorii căutau, de fapt, "un ţap ispăşitor", "adică un fraier care să ia fapta", dar nu s-au gândit că în momentul respectiv el se afla într-o sală cu mai mulţi martori.
Gorbunov a lăsat să se înţeleagă că după ce era declarat vinovat "cineva primea gradele şi altul anii foarte mulţi (ani de închisoare-n.r.)".
El a mai spus că are aproximativ 30 de martori care se aflau în sala de antrenamente şi care pot confirma că s-a aflat acolo în momentul atacului, adăugând că, oricât ar fi încercat, nu se putea întoarce într-un timp atât de scurt în sala de sport.
Suspectul în cazul dublului asasinat de la o casă de schimb valutar din Braşov, Serghei Gorbunov, a ajuns, joi, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Aiud, fiind transferat la închisoarea din judeţul Alba de la Penitenciarul Codlea, deoarece are o citaţie la Judecătoria Deva pentru o tâlhărie.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Aiud, Nicoleta Mătărângă, a declarat, joi, că Gorbunov va fi transportat, luni, la Deva pentru a apărea în faţa instanţei într-un proces mai vechi. Mătărângă a spus că Gorbunov nu va rămâne încarcerat în Penitenciarul din Aiud, ci va fi dus, în cursul săptămânii viitoare, marţi sau miercuri, la Penitenciarul Codlea.
Serghei Gorbunov este judecat de magistraţii Judecătoriei Deva pentru tâlhărie, el fiind acuzat că l-a atacat, în urmă cu şase ani, pe patronul unei case de schimb valutar din Deva şi i-a furat 65.000 de lei.
Procesul în care Serghei Gorbunov este judecat pentru tâlhărie a avut termen, în data de 2 februarie, la Judecătoria Deva, însă a fost amânat din lipsă de procedură, următoarea înfăţişare fiind în data de 16 februarie.
Serghei Gorbunov, suspect în cazul atacului armat din 29 ianuarie, de la casa de schimb valutar de pe strada 15 Noiembrie, din Braşov, soldat cu moartea a două persoane şi rănirea gravă a alteia, este condamnat pentru fapte similare şi a ieşit din Penitenciarul Craiova pentru o perioadă de trei luni, pe motive medicale, dar fără a reveni la termenul stabilit.
El a fost ridicat, în urmă cu mai mult de zece zile, de către poliţişti, dintr-un supermarket din Braşov, fiind dus în arestul IPJ Braşov.
Cercul de suspecţi în cazul dublului asasinat s-a redus la opt persoane, printre care şi Serghei Gorbunov, considerat principal suspect. Potrivit Ramonei Diaconu, purtător de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Braşov, toate cele opt persoane au avut partea lor de participaţie în atacul de la casa de schimb valutar din Braşov, acest lucru neînsemnând că toţi cei opt suspecţi au tras cu arma.
Întrebată dacă anchetatorii au stabilit cine a tras focurile de armă, Diaconu a precizat că procurorii ştiu cine a tras, dar că nu pot dezvălui încă acest aspect. De asemenea, este posibil ca în zilele următoare Serghei Gorbunov să fie rechemat la audieri la Parchetul Curţii de Apel Braşov.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel nu a confirmat, dar nici infirmat că au fost găsite arme în locuinţa lui Gorbunov.
În cursul zilei de luni, o echipă a IGPR a sosit la Braşov pentru declanşarea procedurii de cercetare prealabilă faţă de conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov. Inspectorii de la Bucureşti fac un control tematic la IPJ Braşov, privind managementul activităţii de investigaţii criminale, precum şi cu privire la reevaluarea procedurilor de lucru referitor la localizarea, identificarea, prinderea şi reţinerea persoanelor urmărite.
Miercuri, o echipă de poliţişti criminalişti şi procurori au izolat locul în care a fost ucis trecătorul ce a încercat să îl oprească pe atacatorul de la casa de schimb valutar din Braşov, la faţa locului fiind făcută o reconstituire cu câţiva martori la incidentul din 29 ianuarie. Strada Matei Basarab din Braşov, care se află vis-a-vis de casa de schimb valutar unde în 29 ianuarie a avut loc un jaf armat soldat cu moartea a două persoane şi rănirea gravă a alteia, a fost izolată timp de câteva ore. Poliţiştii au oprit circulaţia pe strada respectivă pentru a face o reconstituire a momentului atacului cu câţiva martori care au văzut cele petrecute şi care ar putea aduce noi elemente în anchetă, potrivit unor surse judiciare.
După ce i-a împuşcat pe cei doi angajaţi ai casei de schimb valutar care urmau să transporte cu un autoturism încasările din ziua respectivă, agresorul a vrut să fugă pe strada Matei Basarab, însă un trecător, Gheorghe Lala, a încercat să îl oprească. Atacatorul l-a împuşcat mortal pe trecător în inimă şi a reuşit să fugă pe acea stradă.