Ziua Dunării, dincolo de ceremonii - COMOARA ABANDONATĂ
Foto: Foto: Ionatan Ţuţu

Ziua Dunării, dincolo de ceremonii - COMOARA ABANDONATĂ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Astăzi este ziua Dunării, dar noi, gălăţenii, avem puţine motive de sărbătoare * Deşi toţi suntem conştienţi de bogăţia care curge prin „venele” Galaţiului, autorităţile locale, cei pe care îi alegem (sau sunt numiţi) să ne conducă destinele au reuşit, în 22 de ani, să transforme ditamai fluviul de oportunităţi într-un pârâiaş anemic, gata să sece *

Ce-am avut şi ce-am pierdut?

Am avut transport naval şi nu mai avem nici măcar nave pentru curse de agrement; singurele încercări – cursele de agrement cu catamaranul hotelului Vega – au fost abandonate. Am avut, la mal, nava regală, de patrimoniu, Libertatea, pe care autorităţile au trimis-o britanicilor, oficial pentru reparaţii şi... dusă a fost, căci acum circulă pe apele internaţionale sub pavilion britanic. În locul ei avem acum, pe mal, un restaurant, construcţie catalogată drept o prostie arhitecturală nu doar de urbanişti, ci şi de oamenii simpli.

Am avut industrie piscicolă, iar acum pescarii spun că poluarea fluviului cu motorina navelor, canalizările oraşului şi nu în ultimul rând "contribuţia"  întregii Europe,  reduce pe an ce trece cantitatea de peşte din fluviu. Cât despre poluare, noroc de UE care ne-a dat bani şi apele uzate din Galaţi (dar şi cele din amonte, de la Brăila) nu se mai varsă direct în Dunăre, ci trec prin staţii de epurare!

Am avut, până acum, doi primari, cinci consilii locale şi zeci de arhitecţi şefi şi fiecare dintre ei a promis, cel puţin o dată în viaţă, că va organiza un concurs urbanistic de proiecte pentru amenajarea Falezei Inferioare. Rezultatul? Anul trecut, când s-a organizat în premieră, la Galaţi, concursul de proiecte "Oraşul posibil", nimeni din Primărie nu a fost interesat de acţiune, aşa că proiectele tinerilor arhitecţi au rămas la stadiul de exerciţii de imaginaţie.

Atracţii pentru turişti, limonadă pe dig şi o plajă încropită  

Avem pe faleză câteva restaurante construite şi avizate cum a dat Dumnezeu şi câteva pontoane plutitoare, amenajate ca restaurante. Însă patronii teraselor de pe apă nu respectă fluviul de pe urma căruia fac bani, căci numai atenţionaţi curăţă mizeria adunată la pontoane. În plus, mesele care încep să se întindă de-a lungul digului de beton par mai degrabă invitaţii la un sport extrem, decât la relaxare… Mai avem restaurantul amenajat la „doar” 100 de metri înălţime, din turnul TV, însă oamenii evită să urce, deşi panorama este incredibilă, iar clienţii care i-au trecut pragul sunt de notorietate. Ultimul care a urcat cele aproape 500 de scări a fost chiar Cătălin Botezatu, cu tot cu „burlăciţele” lui. Totuşi, turiştii nu se înghesuie, un lucru bun, până la urmă pentru noi, ca oraş: de sus se poate vedea şi sărăcia de plajă de stat, unde şi acum este utilizat un singur bazin (din două)!     

Sport, artă şi… durere

Faleza Dunării ar putea fi şi un excelent loc de organizare a manifestărilor artistice şi culturale. Din păcate, autorităţile ultimilor 22 de ani s-au limitat doar la a curăţa (în cel mai bun caz) sculpturile de metal de pe Faleză, nu şi de a continua organizarea taberelor de creaţie. Festivalul de Artă Urbană rămâne singura încercare timidă de act artistic, însă prin acoperişul chioşcului în care s-au desfăşurat spectacolele plouă, iar spectatorii trebuie să fie atenţi la şerpii din iarbă şi la atacul ţânţarilor...

Şi tot Faleza, loc foarte bun pentru desfăşurarea activităţilor sportive,  nu este decât o alee în care vara, pe seară, faci slalom cu bicicleta sau cu rolele, printre pietoni. Autorităţile s-au limitat la benzile trasate pe asfalt pentru ciclişti, chiar dacă pe ele se află guri de canalizare, iar betonul este turnat "în valuri" (pe faleza inferioară).

(Maria Măndiţă)


 Folosim doar la 9 la sută din potenţialul fluviului

În ciuda faptul că Dunărea are un potenţial economic enorm şi are statul de Coridor de Transport Transeuropean (coridorul VII – n.r.), porturile din Galaţi, Brăila sau Tulcea sunt departe de timpurile în care navele stăteau la rând în radă pentru a încărca sau descărca marfă. În prezent, porturile administrate de APDM Galaţi funcţionează doar la 30 – 40 la sută din capacitate, iar semnele de redresare de după criza economică întârzie să apară. În luna mai, prin porturile Dunării Maritime au trecut 396 de nave ce au transportat 871.883 de tone, cu 102.267 de tone mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mai îngrijorătoare decât nivelul traficului este paleta tot mai restrânsă de mărfuri care tranzitează porturile.

dunare port

La Galaţi, cel mai mare port de la Dunăre, baza o reprezintă transporturile de materii prime pentru combinatul siderurgic Arcelor Mittal, precum şi transporturile de produse finite. Din totalul de 331.015 de tone marfă care a trecut prin Galaţi, 262.060 de tone au reprezentat mărfurile ce au trecut prin Portul Mineralier, restul de 68.955 de tone fiind reprezentat de mărfurile ce au trecut prin Port Docuri, Port Bazinul Nou şi Unicom Oil Terminal (fier vechi, cereale, buşteni, produse petroliere etc.). Practic, în momentul de faţă, doar 9 la sută din capacitatea de transport a Dunării este folosită, în condiţiile în care Rinul, de exemplu, este folosit la peste 80 la sută din capacitate! O şansă, poate, pentru porturile gălăţene o reprezintă Strategia Dunării, menită să aducă mai multă coerenţă şi complementaritate în proiectele care, într-un fel sau altul, au legătura cu dezvoltarea regiunilor din bazinul Dunării. Din perspectivă economică, porturile dunărene au nevoie de investiţii masive pentru refacerea infrastructurii. Unele amenajări sunt vechi de 100 de ani, ultimele modernizări de anvergură sau făcut în anii ’70. De asemenea, mai sunt multe de făcut şi în ceea ce priveşte condiţiile de navigaţie. Sectorul Dunării Maritime a fost îmbunătăţit în ultimii ani, dar pe Dunărea Fluvială, proiectul de modernizare a sectorului Brăila – Călăraşi este întârziat pentru efectuarea unor studii de impact asupra mediului care vor dura câţiva ani.

(Ovidiu Amălinei)


Cum e la ei? Cum e la noi?

Am avut ocazia să călătoresc cu vaporul pe Dunăre în diferite state pe care le spală cu apele sale bătrâne şi am constatat că, deşi suntem ţara cea mai blagoslovită de Dumnezeu, fluviul fiind aici în toată plenitudinea sa spre vărsare, n-am făcut nimic să-l punem în valoare, ci am aşteptat să ni se bage în traistă. Numai la Galaţi, toţi politicienii ne-au fluturat ideea podului de mai bine de 20 de ani.

Cu vaporul pe pod, nu pe sub pod

Să mergeţi în Germania, ca să începem cu ţara de unde izvorăşte! Am trecut cu vaporul pe sub sute de poduri, zeci în fiecare zi! Fiecare cu arhitectura lui. Unele vechi de pe vremuri apuse, dar foarte bine conservate şi puse în valoare. Altele moderne după tehnologii complicate, iar altele fistichii, cu forme ciudate, adevărate bijuterii. Poduri care se desfac ca să treacă vapoarele. Sau poduri pe care treci cu vaporul pe Dunăre! Aţi citit bine, nu e nicio greşeală, pe canalul Dunăre – Maine, există un loc unde apele au fost strunite de nemţi să treacă foarte cuminţi pe un pod, iar vapoarele trec pe deasupra maşinilor de pe şoseaua de dedesubt. Dar deja vorbim de subtilităţi, să rămânem la podul nostru încă nenăscut. Cum nenăscute sunt şi alte construcţii asemenea pe tot parcursul fluviului cât brăzdează România.

dunarestraina

Veneţia estică

Budapesta noaptea, cu Dunărea luminată, văzută de pe Muntele Gellert e cel mai frumos oraş din lume! Am mers pe jos o noapte întreagă numai de dragul de a traversa toate cele nouă poduri şi de a gusta din plin feeria malurilor într-un oraş capitală devenit atracţie turistică tocmai pe motiv că este străbătut de apele fluviului. Vase de croazieră, pontoane elegante, lumini, clădirile istorice puse în valoare. Nu degeaba se spune că Budapesta este Veneţia estică sau Perla Dunării.

În Austria, Dunărea trece printre munţi. Şi la noi, pe o bucată, cea de la intrarea în ţară. Peisajul e la fel de frumos şi impresionant în ambele ţări. Dar există mari diferenţe. Să mai vorbim de staţiunile cochete, unde vârful munţilor se oglindeşte într-o apă limpede, printre iahturile cu pânze sau cu cai putere din Austria? Sau mai bune vă spun despre frumuseţea fioroasă a Dunării noastre la Cazane? Dacă la Budapesta, în Germania sau în Austria puteţi ajunge singuri prin agenţiile de voiaj, la noi nu aveţi nicio şansă să vă bucuraţi de peisajul autohton, pentru că nu l-am valorificat nici pentru noi, nici pentru alţii!

(Roxana Artene Penciu)


Ocoliţi de afacerile pescăreşti

În Galaţi nu mai sunt unităţi cunoscute de procesare a peştelui, spre deosebire de Vaslui sau Bucureşti, oraşe aflate departe de Dunăre. La noi a funcţionat Pescogal, unitate care a fost înainte de 1989 al doilea producător naţional de conserve de peşte. Fabrica a intrat însă în faliment, declinul său apărând după numirea la conducerea societăţii a actualului deputat PSD de Galaţi, Florin Pâslaru.

În mandatul trecut, Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi a aprobat un proiect cu o valoare de 1,56 milioane lei care ţintea promovarea avantajelor consumului de peşte şi la potenţialul produselor pescăreşti. Proiectul a fost însă asociat cu una dintre afacerile fiului lui Eugen Durbacă, vicepreşedinte al CJ la vremea respectivă, iar până acum nu s-a întreprins nici o acţiune concretă.

(Tudor Neacşu)

Ponton Schengen pentru nave care nu mai vin

Chiar dacă de 15 nici o navă de pasageri nu a mai acostat la Galaţi, normele europene în materie de Spaţiu Schengen au impus realizarea unui Terminal de Pasageri în valoare de un milion de euro. Cum povestea Schengen este deocamdată cu final incert, pontonul cu pricina, aflat în administrarea APDM Galaţi, a intrat de nou-nouţ „în conservare”. Pontonul a fost amplasat în faţa Palatului Navigaţiei, acolo unde fosta Gară fluvială a fost transformată în lipsă de clienţi într-un club pentru pensionari.

(Ovidiu Amălinei)

 

Citit 3143 ori Ultima modificare Joi, 28 Iunie 2012 18:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.