Caz şocant: Adolescent bătut cu bestialitate chiar în faţa şcolii după ce a dat examen

Caz şocant: Adolescent bătut cu bestialitate chiar în faţa şcolii după ce a dat examen
ama lui Gabriel este extrem de îngrijorată de sănătatea fiului ei.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Gabriel Munteanu a mâncat bătaie în locul fratelui său geamăn, care şi-ar fi pus în cap mai mulţi colegi prin atitudinea sa extrem de... vocală! *

Un băiat 15 ani a fost la un pas de moarte după ce a fost bătut crunt de o gaşcă de cartier din Micro 13. Absolvent al Şcolii Gimnaziale nr. 38, Gabriel Munteanu a terminat lucrarea la limba română ceva mai devreme decât fratele său Cristi şi a decis să părăsească sala de examen. A plecat spre poarta şcolii când dintr-o dată a văzut un grup de băieţi care se uitau ameninţător la el. I-a cerut paznicului să-l lase să revină în şcoală, dar acesta nici nu a vrut să audă. Ajuns în stradă, băiatul a fost luat la pumni şi picioare până a căzut inconştient pe iarbă. Chemat de urgenţă, un echipaj al Ambulanţei l-a transportat pe băiat la Spitalul de Pediatrie. Din fericire, acum el este în afara oricărui pericol. "Nu se impune nicio intervenţie chirurgicală, dar trebuie ţinut sub control", spune Sidonia Ungurianu, medic specialist ORL în cadrul Spitalului de Pediatrie Galaţi. Gabriel a reuşit chiar să dea proba la matematică în salonul din spital.

Familia vrea dreptate!

Familia vrea să depună plângere la poliţie după ce va avea rezultatele examenului medico-legal. „Am informaţii că printre cei care l-au lovit pe Gabriel se afla şi un copil de poliţist de la Secţia 4”, spune Angela Anastasiu. Conducerea şcolii recunoaşte că a tratat cazul cu destul de multă lejeritate şi spune că va face o anchetă. „Dacă se va dovedi că paznicul a greşit, atunci el va fi sancţionat”, spune Emanuela Pangrati, directorul Şcolii 38 Galaţi. Mama copilului este îngrijorată în ceea ce priveşte evoluţia viitoare a stării de sănătate, cu atât mai mult cu cât Gabriel trebuie să se prezinte la Liceul Militar de la Câmpulung Moldovenesc, acolo unde a fost admis în urma unui riguros examen medical.

Citit 2040 ori Ultima modificare Joi, 28 Iunie 2012 18:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.