În sfârşit, o soluţie cu cap: trafic închis pe Brăilei, dar redeschis pe Stadionului!

În sfârşit, o soluţie cu cap: trafic închis pe Brăilei, dar redeschis pe Stadionului!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Pentru prima oară după foarte mulţi ani, o interdicţie rutieră este gândită serios, cu variante ocolitoare   

Începând de luni, 6 august 2012, şi până miercuri, 15 august 2012, circulaţia pe Bulevardul Brăilei va fi blocată pe sensul Inelul de Rocadă - Spitalul Judeţean, pe o porţiune de circa 80 de metri, informează biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi. Motivul interdicţiei rutiere: realizarea lucrărilor la reţeaua de canalizare din zona Inelului de Rocadă, de la viitorul supermarket Kaufland.

„Pentru a asigura o fluidizare cât mai bună a traficului în zonă s-a luat decizia de a redirecţiona traficul după cum urmează: autoturismele şi traseele de maxi taxi spre Micro 18, 19, 20, 21 vor fi deviate pe strada Prelungirea Brăilei – Oltului – Mioriţei, urmând să reintre pe strada Brăilei in dreptul Farmaciei cu program non-stop; transportul public de persoane (autobuze si troleibuze),  în ambele sensuri,  nu va fi afectat. Pe porţiunea din dreptul lucrărilor va fi alocată câte o banda de circulaţie pe sens; circulaţia dinspre Spitalul Judeţean către Ţiglina 1 a tuturor vehiculelor, cu excepţia transportului în comun, va fi deviată pe strada Stadionului – strada Cloşca – strada Brăilei; se restricţionează traficul autovehiculelor de tonaj mare pe strada Prelungirea Brăilei. Acestea vor fi redirecţionate pe Bulevardul Siderurgiştilor, cu ieşire în Şoseaua de Centură pe la Viaduct; circulaţia pe strada Stadionului se va desfăşura pe ambele sensuri (excepţie face calea de rulare a tramvaiului ). Astfel, se reface legătura dintre bulevardul Marii Uniri, Punctul de Trecere Bac şi strada Brăilei”, se anunţă în comunicatul de presă al Primăriei.

Totodată, se precizează că porţiunea afectată de lucrări va fi semnalizată corespunzător, iar agenţii de circulaţie ai Poliţiei Rutiere vor dirija circulaţia în intersecţia dintre Strada Brăilei şi strada Stadionului.

„Municipalitatea prezintă scuze celor care vor fi afectaţi de aceste schimbări şi se preocupă pentru limitarea efectelor negative”, se arată în comunicatul de presă în care se mai precizează şi că preţul lucrărilor de racordare la canalizare, dar şi cel al refacerii asfaltului pe Brăilei, vor fi suportate de constructorul supermarketului.

Dincolo de scuzele municipalităţii - o formulare uzuală, dar, paradoxal, o noutate pentru Galaţi - este de remarcat faptul că, pentru prima oară după foarte mulţi ani, administraţia locală decide închiderea unei străzi importante din oraş prezentând însă şi alternative rutiere viabile.

Citit 3907 ori Ultima modificare Vineri, 03 August 2012 00:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.