Galaţiul – un boboc de trandafir!

Galaţiul – un boboc de trandafir!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conştient de faptul că este singurul gălăţean de după Revoluţie care ocupă posturi atât de importante în Guvernul României, vicepremierul Dan Nica (foto), ministrul de Interne, a enumerat foarte multe proiecte pe care susţine că le va putea implementa la nivel local. Cum eventualele nerealizări vor fi fost din cauza „grelei moşteniri” – se poate spune că doar … podul peste Dunăre a rămas în ceaţă. În rest, Galaţiul va înflori ca un trandafir, cam aşa se vede la orizont viitorul, din declaraţiile vicepremierului gălăţean.    

Centura este, dar întârzie, spitalul - îl vedem şi nu e!

Drumul de centură, de altfel, una din promisiunile de bază, din campania electorală a lui Dan Nica, se află pe lista priorităţilor: „Centura Galaţiului a intrat în bugetul de stat, la anexa care prevede lucrări pentru centuri ocolitoare ale marilor oraşe”.

După vestea bună, a urmat cea proastă: „Regret şi acum lipsa de înţelegere – şi mă opresc cu calificativele aici – a fostului ministru al Transporturilor, care ar fi trebuit să se ocupe anul trecut de ceea ce înseamnă bucătăria internă (studii de prefezabilitate, indicatori tehnico-economici), astfel încât în acest an să alocăm bani şi să înceapă lucrările”.

Cum acest lucru nu s-a întâmplat, a spus Dan Nica, demararea propriu-zisă a lucrărilor de construcţie va fi întârziată. Poate se va recupera timpul pierdut, prin venirea, la Galaţi, a ministrului Radu Berceanu, a mai spus vicepremierul.

Şi spitalul judeţean de urgenţă Galaţi se scaldă în ape tulburi, spune Nica: „Am vorbit cu domnul ministru Bazac şi de data aceasta vom căuta soluţii fezabile şi nu utopice…. Acum, ministrul Sănătăţii este în situaţia de a relua de la zero acest proiect. Aceste spitale au existat ca autostrăzile, doar pe hârtie. Plus că am aflat că la nivel central s-au făcut nu ştiu câte proiecte, identice, pentru spitale, proiecte care apoi au fost plătite ca fiind unice, ceea ce a făcut ca anumite firme să câştige sume frumoase de bani”.          

Sport, ANL, case, drumuri, agricultură…

Cu sau fără alocări de la bugetul de stat, priorităţile Galaţiului vor fi atinse în acest mandat, a lăsat să se înţeleagă Dan Nica: „am vorbit şi cu domnul primar despre construcţia Bazinului de Înot, continuarea construcţiei de locuinţe ANL, înfiinţarea de parcuri şi terenuri de sport şi chiar despre Sala Sporturilor”.

Cât priveşte marea „bubă” – cartierul Dimitrie Cantemir, şi la acest capitol vicepremierul gălăţean este optimist: „am purtat discuţii şi cu domnul Bunea Stancu şi cu Aurel Simionescu şi eu cred că am intrat într-o etapă nouă, în care vom realiza proiecte inteligente în beneficiul ambelor oraşe, Galaţi şi Brăila. Vom lua măsuri comune pentru atragerea de investiţii în zonă, inclusiv la drumul expres Galaţi-Brăila”.

O altă temă – reabilitarea termică la nivel naţional a 60.000 de locuinţe, pentru care bugetul a alocat bani – a fost lăudată de vicepremier: „gălăţenii trebuie să înţeleagă faptul că dacă vor contribui cu 20 la sută din valoarea totală a lucrărilor (restul fiind suportat de la bugetul de stat şi cel local), vor câştiga prin reducerea cu 30 la sută a pierderilor de agent termic”.  

Nici problemele din agricultură nu vor fi neglijate, spune Nica: „voi veni, în vizită şi cu ministrul Sârbu, pentru a vedea care sunt problemele din agricultură şi cum putem eficientiza activitatea APIA”.

Citit 1907 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.