Spitalul Judeţean are ecograf de ultimă generaţie

Spitalul Judeţean are ecograf de ultimă generaţie
Vasile Caburgan
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un ecograf nou, de ultimă generaţie, este disponibil de acum la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi. Aparatul a fost donat de Avon România şi va fi folosit pentru depistarea în stadii precoce a cancerului la sân. Donaţia are o valoare de peste 55.000 de dolari americani. Este cu atât mai importantă, cu cât Spitalul Judeţean din Galaţi deserveşte anual peste 50.000 de pacienţi, atât din Galaţi, cât şi din judeţele învecinate. Dispozitivul a fost inaugurat în cadrul unei conferinţe de presă, organizată în colaborare cu Centrul pentru Jurnalism Independent din Bucureşti.

Nouă din zece femei descoperă cancerul mamar prea târziu

„În ultima perioadă, incidenţa cancerului este în continuă creştere. Numai în spitalul nostru, în anul 2011, au fost spitalizate peste 800 de paciente diagnosticate cu cancer mamar, iar în ultimii trei ani şi jumătate (ianuarie 2009 – iunie 2012) am luat în evidenţă peste 500 de noi cazuri. Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de tumoră malignă în rândul femeilor din România, reprezentând şi principala cauză de deces. Din păcate, Galaţiul nu este o excepţie, doar 10 la sută din totalul cazurilor noi fiind diagnosticate în stadii curabile”, a declarat dr. Rodica Vasile, şef secţie Oncologie.

Diagnostic acasă

În privinţa felului în care sunt descoperite noile tumori, 80 la sută dintre femei îşi dau seama singure că ceva nu este în regulă. Totuşi, în momentul în care tumora devine uşor de palpat, boala este, de regulă, prea avansată. Chiar şi atunci când descoperă neregula, multe românce omit să vină imediat la medic. Printre explicaţii se numără frica de durere, de mutilare, sau de reacţia partenerului de viaţă.

Ecograful Logiq P5 Premium va permite medicilor oncologi să stabilească un diagnostic precoce şi exact. “Frecvenţa mult mai înaltă a sunetelor ne va oferi imagini mai exacte, descoperind astfel leziuni mult mai mici. Astfel, vom putea descoperi boala în etape incipiente, când tratamentul adecvat ar putea asigura o supravieţuire în aproximativ 95 la sută din situaţii”, a explicat Dr. Suzana Hanţă, şef secţie Radiologie – Imagistică Medicală. Pentru că este non-invaziv, ecograful poate fi folosit, de asemenea, pentru examinări abdominale, de obstetrică – ginecologie, urologice, pediatrie, neonatologie, atât pentru adulţi cât şi pentru copii sau nou-născuţi.

Donaţii de două milioane de dolari

Donaţia de la Galaţi face parte din campania “Află că eşti bine”, organizată de Avon, încă din anul 2002. Până acum, valoarea donaţiilor a depăşit suma de două milioane de dolari. 

„O componentă importantă a campaniei noastre o reprezintă donaţia de echipamente medicale către centrele oncologice din România. Anul acesta, pe harta donaţiilor Avon, adăugăm Spitalul Judeţean Galaţi. Vrem, astfel, să fim mai aproape de femeile din România, oferindu-le acces la echipamente medicale de ultimă generaţie”, a precizat Răzvan Diraţian, Director General Avon România şi Moldova.

Ecograful este disponibil momentan doar pentru pacienţii spitalului. Urmează ca din anul 2013, printr-un contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi, aparatul să fie disponibil şi pentru pacienţii neinternaţi.

Citit 4190 ori Ultima modificare Joi, 11 Octombrie 2012 21:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.