Legi de aruncat banii pe fereastră! Noul Cod Rutier îi lasă şomeri pe elevii de la "Auto"

Legi de aruncat banii pe fereastră! Noul Cod Rutier îi lasă şomeri pe elevii de la "Auto"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi elevii de la Auto sperau să termine liceul cu carnetul de conducător profesionist în buzunar, noul Cod Rutier le interzice acest lucru * Categoriile C şi E se vor putea obţine numai după vârsta de 21 de ani


Liceele cu profil auto din ţară se numără printre puţinele unităţi de învăţământ care au o finalizare certă: adică absolvenţii nu vor obţine o diplomă pe care s-o pună în ramă, deoarece în baza carnetului de şofer profesionist îşi găseau sigur de lucru. Prevederile Noului Cod Rutier care vor intra în vigoare în câteva zile îi vor determina şi pe aceştia să îngroaşe rândurile şomerilor proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolilor.

După 19 ianuarie, cei care îşi doresc permis de conducere din categoria C sau C+E, adică permis de şofer profesionist, trebuie să aibă 21 de ani împliniţi. Prevederea, în impusă de condiţiile de stat european, sună bine, dar, pusă în practică, atinge interesele elevilor din liceele cu profil auto din România. Aceştia nu vor mai ieşi de pe băncile şcolii cu permisul de şofer profesionist în buzunar, aşa cum era până acum. Şi asta, în condiţiile cei mai mulţi dintre ei s-au înscris la acest liceu pentru că la absolvire se puteau angaja destul de uşor într-o meserie plătită destul de bine.

Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Galaţi are 1.087 de elevi, dintre care aproximativ 500 (absolvenţi de liceu, de şcoală de arte şi meserii sau elevi la proaspăt înfiinţatele şcoli profesionale) au făcut sau urmează şcoala pentru obţinerea permisului de şofer profesionist. Toţi s-au înscris la acest colegiu pentru că ştiau că vor avea, la absolvire, după susţinerea examenului, posibilitatea de a obţine permisul de conducere pentru categoriile B, C şi C+E.  Pentru elevii de la ruta profesională cursurile de şofat sunt gratuite, ele fiind subvenţionate de stat. Cei de la liceu au o reducere de 10 la sută pentru şcoala de şoferi, plus alte facilităţi financiare la testarea psihologică. „Pentru permisul de categorie B, şcoala costă 825 de lei, pentru C+E - 2.264 de lei, iar pentru toate trei 3.057 de lei. Pentru elevii de la ruta profesională, aceşti bani sunt primiţi anual de la stat”, ne-a explicat directorul Colegiului „Traian Vuia”, Gelu Homner.

„Aveam promisiuni de angajare imediat ce terminam şcoala”

Homner ne-a mai spus şi faptul că absolvenţii de anul acesta intră deja sunt incidenţa noilor prevederi, deşi sperau ca în câteva luni să se şi poată angaja. Am stat de vorbă cu mai mulţi elevi aflaţi în această situaţia, care ne-au mărturisit că sunt dezamăgiţi: „Sperăm să reuşească domnul director să obţină o derogare. Nu e corect să schimbi regulile în timpul jocului. Am învăţat atâţia ani cu gândul că la terminarea liceului vom fi pe picioarele noastre, vom ieşi la banii noştri. Unii dintre noi avem şi promisiuni de angajare după absolvire”, ne-au spus elevii.

Conducerea colegiului a demarat deja demersurile pentru a-i susţine pe elevi. „Am discutat şi cu celelalte 13 instituţii de învăţământ auto din ţară şi am făcut adrese la Ministerul Educaţiei, Ministerul Transporturilor şi la Ministerul de Interne în speranţa că vom obţine o derogare pentru elevii de la profil auto. Şi până acum am fost o excepţie. Sperăm să fim şi de acum înainte, pentru că absolvenţii noştri au o pregătire foarte bună. Statisticile spun că absolvenţii acestor şcoli produc foarte puţine accidente”, a adăugat Gelu Homner.

Bani aruncaţi pe apa sâmbetei

Colegiul Tehnic „Traian Vuia” a investit foarte mulţi bani în logistică pentru a asigura pregătirea profesională a elevilor. În afara autoturismelor şi a camioanelor noi cumpărate, conducerea Colegiului a achiziţionat şi un simulator special pentru orele de condus. Acest aparat a fost achiziţionat în leasing şi costă în total 5.000 de euro, liceul plătind rată lunar. Ba mai mult, a fost amenajat şi un laborator psihologic pentru a testa elevii gratuit. Toate aceste investiţii ar fi inutile, mai ales că liceul nu are voie să facă cursuri de şofat decât cu propriii elevi. 

Cadre didactice pe drumuri

Toată logistica este folosită pentru cele peste 70 de ore de condus, dar şi pentru cele 720 de ore teoretice. Dacă ar fi să facă o şcoală de şoferi privată, numărul orelor de condus ar fi mult mai mic, iar cele teoretice aproape inexistente. Dacă prevederile Codului Rutier rămân bătute în cuie, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” ar mai pregăti doar mecanici auto, tinichigii şi alte specializări care nu sunt aşa de atractive. Să nu uităm nici de maiştrii instructori, toţi cu grad didactic I, care vor rămâne fără posturi, deoarece liceul va fi nevoit să renunţe la şcoala de şoferi pentru profesionişti.

Şcoală de şoferi la dublu 

Cursurile pentru obţinerea carnetului pentru toate categoriile au valabilitate doar un an de zile. Elevii termină şcoala la 18 sau 19 ani. Acest lucru înseamnă că la 21 de ani vor fi obligaţi să reia cursurile de conducere din nou. Alţi bani, de data acesta din buzunarul propriu, alt timp pierdut.

„Vom analiza situaţia”

Conducerea ISJ susţine că nu ştia de această situaţie, dar că va analiza problema. „Voi discuta cu directorul instituţiei, voi vedea exact ce se întâmplă şi în funcţie de toate datele voi face demersuri la Ministerul Educaţiei”, ne-a declarat Laura Marin, inspectoarea generală.

Situaţia de faţă se constituie ca un nou exemplu de legi create aiurea, fără a se analiza efectele pe care acestea le pot produce asupra unor anumite categorii de cetăţeni, semn că parlamentarii noştri lucrează numai în şabloane, rupţi de realitate. (Teodora Miron, Roxana Artene Penciu)

Citit 6480 ori Ultima modificare Luni, 14 Ianuarie 2013 18:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.