Ponderea persoanelor cu vârsta trecută de 65 de ani reprezintă 15 la sută, din populaţia totală a judeţului Galaţi, mai mult decât procentul de 12 la sută, care marchează începerea îmbătrânirii demografice * Ne situăm printre primele locuri în ţară, în ceea ce priveşte creşterea ratei de îmbătrânire a populaţiei ' Suntem încurajaţi să avem copii, dar numai teoretic; practic, deşi se nasc de trei ori mai puţini copii decât în 1990, creşele din Galaţi sunt insuficiente
Factorii care au contribuit la apariţia acestei situaţii sunt atât scăderea drastică a natalităţii, începută încă din anii '90, atunci când s-a dat “liber” la avorturi, cât şi migraţia masivă în ţări din vestul Europei.
Printre soluţiile propuse pentru diminuarea trendului îngrijorător se numără măsurile de sporire a natalităţii şi atragerea de imigranţi. Dacă prima măsură este de lungă durată şi va avea efecte vizibile abia peste 20 de ani, a doua variantă ar fi o soluţie mult mai rapidă, însă nu mai puţin problematică.
Tinerii pleacă, bătrânii mor
La migraţia masivă a tinerilor din ultimii 20 de ani, prezentă mai ales în zone sărace, precum Moldova şi Oltenia, se adaugă şi rata crescută a deceselor. Astfel, se întrunesc toate condiţiile pentru o scădere demografică. Teoria este confirmată şi de practică, în acest caz. Între recensământul din 2002 şi cel din 2011, populaţia stabilă a municipiului Galaţi a scăzut cu 68.000 de persoane. Oraşul nostru înregistrează, astfel, la nivel naţional, cea mai mare scădere a numărului de locuitori din ultimii zece ani.
Cine ne va plăti pensie
Scăderea bruscă a natalităţii de după revoluţie nu duce doar la o îmbătrânire demografică a populaţiei. Afectat este şi bugetul de pensii. Dacă în prezent un salariat contribuie pentru 1.23 pensionari, previziunile sunt sumbre pentru viitorul nu foarte îndepărtat. “Atunci când decreţeiii (cei născuţi între 1966 şi 1971) se vor retrage din activitate, vor primi o pensie de doar 15 la sută din ultimul salariu”, estimează vicepreşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Ion Giurescu. O soluţie, potrivit acestuia, este sistemul de contribuţii în conturi individuale. „După 20 de ani, sumele economisite se vor dubla, iar după 40 de ani de contribuţie, vor fi de patru ori mai mari decât contribuţiile, susţien oficialul. Regiunile cu cel mai mare număr de pensionari sunt Muntenia (740.230) şi Moldova (703.168).
Natalitatea, încurajată doar pe jumătate
Printre măsurile luate de autorităţi pentru creşterea numărului de naşteri se află şi creşterea indemnizaţiei la 85 la sută din venitul net al mamei. Până la 1 octombrie 2012, indemnizaţia era de doar 75 la sută din acest venit. Totuşi, suma nu poate depăşi 3.400 de lei, dacă mamele aleg să rămână în concediu doar pentru un an şi 1.200 de lei, dacă aleg să stea acasă cu copilul pentru doi ani.
Totuşi, chiar dacă numărul naşterilor a scăzut în judeţul Galaţi de la 9.053, în 1990, la aproximativ 2.500 de bebeluşi, anul trecut, familiile se confruntă cu probleme atunci când vor să-şi dea copilul la creşă. În tot municipiul Galaţi există doar două creşe de stat, una în Ţiglina I şi alta în Micro 19. Pentru că cererea este foarte mare, grupele ajung să numere chiar şi 40 de micuţi. Părinţii care nu apucă să-şi dea copilul la o creşă mai au varianta grădiniţelor private sau a bonelor personale. Problema este însă de ordin financiar: dacă la o creşă de stat taxa lunară pentru un copil este cuprinsă între 175 şi 250 de lei pe lună, la privat tarifele sunt şi de trei ori mai mari. În cazul bonelor, sumele sunt încă şi mai mari. Pentru că la grădiniţele de stat copiii nu sunt primiţi decât după ce au învăţat să mănânce singuri şi să stea pe oliţă, multe mame sunt puse în situaţia de a apela la creşe private sau la bone, până când copilul creşte îndeajuns pentru a nu mai depinde de cineva pentru nevoile de bază. Acest lucru nu se întâmplă, de cele mai multe ori, înainte de împlinirea vârstei de trei ani. Orice părinte o ştie, perioada dintre doi şi trei ani sau, după caz, dintre unul şi trei ani, este definitorie pentru dezvoltarea ulterioară a copilului. Degeaba avem sprijin de la stat atât timp cât unul dintre părinţi poate sta acasă cu cel mic, dacă după aceea nu i se oferă condiţii să crească în siguranţă, iar părintele să se poată concentra asupra locului de muncă, să fie productiv, capabil să se întreţină pe sine şi progenitura şi să contribuie şi la bugetul de stat.
