„Casa groazei” din cazul Cadar, scoasă la vânzare de către Fisc

„Casa groazei” din cazul Cadar, scoasă la vânzare de către Fisc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fiscul încearcă din nou să vândă „casa groazei”, în care Dan Cadar, fiul fostului consilier judeţean Mircea Cadar, şi-a ucis în bătaie iubita, Carla M.. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi, imobilul în care s-a produs crima, situat pe str.Revoluţiei nr.67, a fost scos la licitaţie după ce asupra lui Dan Cadar s-a atras răspunderea în solidar pentru datoriile acumulate de firma Lorecad la care era administrator. După cum se ştie, Cadar a făcut „carieră” din comerţul cu etnobotanice, dar a înregistrat un regres când acest gen de afacere a intrat în vizorul autorităţilor, iar condiţiile de comercializare au devenit mai restrictive. În prezent, datoriile pe care Fiscul încearcă să le recupereze de la Dan Cadar sunt în valoare de 75.000 lei, iar modalitatea este tocmai de a vinde vila de pe str.Revoluţiei în care, în iulie 2012, a fost ucisă Carla M. Se pare însă că nimeni nu vrea să cumpere un imobil care a fost scena unui omor. În cursul anului trecut, DGFP Galaţi a scos „casa groazei” la vânzare cu un preţ de pornire de 363.309 lei, dar fără succes. Pe 27 februarie se va ţine o nouă licitaţie, cu un preţ de pornire înjumătăţit, adică 181.655 lei. Rămâne de văzut dacă preţul de chilipir va putea să umbrească istoria sinistră de care este legată această locuinţă.

 

Citit 6644 ori Ultima modificare Luni, 04 Februarie 2013 17:57

4 comentarii

  • postat de cico
    Miercuri, 06 Februarie 2013 19:28
    huaaaaaaaaaaaaaaa justitia,a primit iar amanare la omor deosebit de grav,rusine rusine,justitie de pacalici,pun pariu ca iese dupa un an
    0
    0
    Raportează
  • postat de GOGOASA
    Marți, 05 Februarie 2013 20:51
    Da,navigheaza pe facebook nebunul de el,se imprieteneste probabil cu urmatoarele victime.Traiasca militia !
    0
    0
    Raportează
  • postat de Carcotasul
    Marți, 05 Februarie 2013 16:25
    Voi stiti ca nenorocitul asta este si acum in arestul politiei, cu toate ca ar trebui sa ajunga demult in penitenciar, acolo unde ii este locul si ca are parte de tratamente preferentiale.,dar nimeni din conducerea inspectoratului nu se sesizeaza.Vorba aia, unul este Cadar in Galati!
    0
    0
    Raportează
  • postat de spysoby
    Marți, 05 Februarie 2013 07:23
    Nu mai bate cimpii.Casa nu se vinde pentru ca e scumpa :181.655 lei fara TVA (24%) .Pentru ce 238 de m2 teren si 62 m2 constructie .Adica cit un apartament de 2 camere confort 1.(datele sunt luate de pe site anaf).
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.