Nemulţumiri pe masa ITM. Salariaţii Ecosal reclamă că sunt terorizaţi şi exploataţi
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Nemulţumiri pe masa ITM. Salariaţii Ecosal reclamă că sunt terorizaţi şi exploataţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un grup de patru muncitori de la Secţia străzi a Serviciului Public Ecosal a venit ieri la redacţie reclamând că se simt terorizaţi şi exploataţi. „De luna trecută nu avem muncitori câţi şefi avem. Avem supracontrol, de parcă am lucra în contabilitate. Ce înseamnă normă de 5.000 de metri de persoană să razi, să mături şi să strângi?! Numai biciul le lipseşte! Lucrăm pe plantaţia cuiva sau la Primărie?! Dacă mie mi-au găsit două frunze în sector, mi-au trecut o oră în loc de opt şi dl Vasile Taşcă, şeful de sector, mi-a zis că pot să mă duc şi la Băsescu. Am depus plângere şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru că la întreprindere nu ne-a luat nimeni în seamă. Suntem săraci, amărâţi, necăjiţi. Ne ducem să muncim pentru o bucată de pâine în frig, în ploaie”, ne-a reclamat, în numele grupului, Mariana Micu, angajată de zece ani la Ecosal. Plângerea pe care ne-au lăsat-o la redacţie e semnată de nouă salariaţi. Angajaţii Ecosal ne-au arătat nemulţumiţi noile legitimaţii pe care sunt trecute coduri de bare pe baza cărora le este verificată prezenţa la muncă.

„Vrem să scoatem oraşul la lumină”

Vasile Taşcă, şeful reclamat de cei patru muncitori, ne-a declarat că este mândru de sistemul de monitorizare şi control a calităţi şi cantităţii prestaţiei efectuate de muncitorii de la salubritate, sistem tehnic care îi permite să certifice fără echivoc activitatea fiecărui salariat. Pe baza reperelor digitale şi a codului de bare de pe legitimaţie, Ecosal se poate verifica dacă muncitorul a fost în sectorul care i-a fost încredinţat şi dacă în urma lui a rămas curăţenie. Pentru că până acum erau salariaţi care mergeau o oră în sector, dădeau cu mătura pe deasupra şi în restul timpului trageau chiulul, spre nemulţumirea gălăţenilor care îşi doresc un oraş măcar curat, dacă nu frumos! Mai mult, şi alte primării îşi doresc acest sistem de recepţie a prestaţiei salariatului, unic în ţară, implementat de Vasile Taşcă. În ceea ce priveşte norma de 5.000 de metri, Taşcă spune că a fost stabilită conform normativelor, şi că sunt muncitori care îşi termină treaba ireproşabil în patru ore, nu în opt: „Nu ne dorim decât să aducem lumină şi curăţenie în acest Galaţi gri”.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, ne-a declarat că Primăria va respecta deciziile pe care le va lua ITM, în urma verificării pe care o va face, dat fiind că a fost sesizat. „Măsurile pe care le vom lua în funcţie de constatările ITM nu ne împiedică să cerem Ecosal să facă o curăţenie temeinică în Galaţi, în folosul cetăţenilor”, ne-a declarat Mihai Costache.

Citit 17969 ori Ultima modificare Luni, 08 Aprilie 2013 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.