„Am încercat să mă asigur că aparatul public funcţionează transparent, în interesul cetăţeanului - acesta a fost unul dintre motivele pentru care am devenit „antipatic” unora”
La nici 45 de ani, Mihai Răzvan Ungureanu - MRU, cum îi spun prietenii - şi-a trecut deja în palmares funcţiile de ministru de Externe, director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi chiar pe cea de prim-ministru. Nu puţini sunt cei care l-ar susţine şi pentru funcţia de preşedinte. Prin urmare, în cazul de faţă se poate spune fără rezerve că relaţiile internaţionale… nu au secrete. Într-un interviu în exclusivitate acordat de MRU ziarului „Viaţa liberă”, am avut ocazia să intrăm şi noi în culisele diplomaţiei:
Strategie cu bătaie lungă
- La ce ne trebuie diplomaţie, politică externă? Doar acum nu ne ameninţă (aparent cel puţin) nimeni, iar „discursul-invectivă” de pe scena politică internă pune adesea în umbră „fineţurile” diplomaţiei?
- „Discursul-invectivă” se impune atât timp cât suntem dispuşi să-l acceptăm. Iar interesul naţional este deasupra oricăror doctrine sau dispute politice. Diplomaţia şi strategia de apărare a ţării înseamnă astăzi mai mult decât să fii pregătit să răspunzi unei ameninţări directe. Diplomaţia înseamnă un echilibru între garantarea securităţii naţionale şi aducerea în prim-plan a unor domenii precum economia, educaţia, sănătatea sau protejarea resurselor ţării.
- Altfel spus, putem vorbi de NATO, dar şi de o diplomaţie economică…
- Desigur. Este important să înţelegem că, deşi eforturile în plan diplomatic nu sunt totdeauna foarte vizibile, rezultatele relaţiilor externe ajung, mai devreme sau mai târziu, să se reflecte în viaţa fiecărui român. Toate relaţiile noastre externe, utilizate coerent şi competent, se pot materializa în cele din urmă în posibilitatea de a investi, în posibilitatea de a avea creştere economică. Dar, după cum am spus, este nevoie de o viziune integrată: eforturile diplomatice în plan extern trebuie dublate, în plan intern, de concentrarea continuă asupra creşterii eficienţei instituţiilor statului şi întărirea principiilor statului de drept. Avem nevoie de o diplomaţie bună, dar este nevoie şi de un mediu politic stabil, de un nivel scăzut al corupţiei şi de politici fiscale atractive.
- În opinia multora, dacă ne bazăm pe actuala clasă politică nu vom ajunge prea departe.
- Această neîncredere nu poate să se diminueze decât atunci când românii vor vedea competenţă, consecvenţă, onestitate şi responsabilitate reală din partea clasei politice. Prăpastia dintre Putere şi nevoile reale ale oamenilor nu poate fi depăşită decât prin implicare. Cu cât românii vor fi mai activi în viaţa cetăţii, cu atât mai mic va fi riscul unor derapaje de la parcursul nostru democratic.
- Dincolo de asta - şi în anii din urmă, şi în prezent - aparatul public a manifestat o mare inerţie în raport cu nevoile reale ale societăţii…
- M-am confruntat cu această inerţie de multe ori, pe parcursul guvernării din 2012. Dar să nu uităm care sunt criteriile pe baza cărora, pe o durata de ani de zile, s-a construit aparatul public. Nu a fost vorba de competenţă şi nici de eficienţă, ci de interese meschine, clientelare. Am încercat să mă asigur că acest aparat funcţionează transparent, în interesul cetăţeanului - poate că şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care am devenit „antipatic” unora…
- Sunt acestea carenţe specifice societăţii româneşti sau „rădăcinile” acestor slăbiciuni se regăsesc şi în alte state? Cum ar putea fi ele prevenite?
- Vă pot asigura că nu avem monopolul asupra acestui tip de carenţe. România este o ţară cu un potenţial enorm. Ţin să o spun: am întâlnit în administraţie şi un număr semnificativ de profesionişti, de oameni care ştiu ce fac acolo unde activează şi care au cariere ireproşabile în domeniul administrativ. Tot ce trebuie să facem este să ne urmăm destinul european, să ne asumăm schimbările atât de necesare şi să ne asigurăm că aceia care ne conduc destinele au viziune, pasiune pentru lucrul bine şi cinstit făcut.
Spaţiu de manevră
- Alianţa NATO şi apartenenţa la spaţiul UE rămân principalele axe ale politicii noastre externe. Ce rol/beneficii are România privind relaţiile internaţionale prin prisma acestor două mari coordonate?
- Orice parteneriat între doi sau mai mulţi actori internaţionali este încheiat în scopul maximizării beneficiilor relaţiilor extrem de apropiate între actorii respectivi, de natură strategică. Aceste beneficii, inclusiv la nivelul României, depind de respectarea angajamentelor asumate prin aceste parteneriate. De exemplu, Parteneriatul Strategic pe care România îl are semnat cu SUA este cea mai importantă garanţie pe care o avem, din perspectiva securităţii în plan bilateral. Proiectul de securitate româno-american este pe termen lung, nu este îndreptat împotriva cuiva şi oferă României cele mai ample garanţii de dezvoltare din istoria ei.
- Pe de altă parte, entuziasmul referitor la UE a mai scăzut…
- Nu trebuie uitat că Uniunea Europeană - care are la temelie tot un concept de securitate colectivă - înseamnă astăzi şi valori mai uşor de perceput în viaţa de zi cu zi, extrem de preţuite de noi, precum libertatea de a călători, studia şi lucra oriunde în spaţiul acesteia.
Dezbaterea, astăzi, nici nu ar trebui să fie dacă suntem sau nu proeuropeni în politicile pe care le susţinem, ci mai mai degrabă legate de ce anume facem cu proiectul european în continuare. Dincolo de scepticismul şi uneori chiar atitudinea sfidătoare a unora, vedem că - până la urmă - ţările care nu au economii competitive sunt ajutate de partenerii lor din UE şi au un cu totul alt spaţiu de manevră din punct de vedere economic. Este principalul motiv pentru care, la orice nivel, cu ţările europene şi cu SUA trebuie păstrate relaţii pozitive care să ne permită tuturor să beneficiem de pe urma acestor tratate încheiate cu mare trudă.
- Cu toate astea, de la intrarea UE, imaginea românilor mai degrabă s-a deteriorat…
- Cei mai mulţi dintre români reuşesc să se integreze în comunităţile care se îndreaptă, demonstrând că sunt serioşi şi muncitori. Studenţii noştri sunt motiv de mândrie, medicii români sunt apreciaţi pentru competenţa lor, specialişti în domeniul bancar, financiar, dar şi numeroşi oameni de cultură români îşi găsesc reprezentative în companii, universităţi şi instituţii de prestigiu de pe mapamond. E adevărat, sunt şi unii români al căror comportament ne afectează imaginea, dar, înainte de orice - trebuie să vedem cine sunt aceşti oameni şi de ce ajung ei în situaţii de conflict cu legea.
- Se cam ştie cine sunt astfel de oameni, pe unde ajung… De ce ajung în conflict cu legea?
- Poate că este vorba despre un efect al incoerenţei sistemului de educaţie, sistem care nu a reuşit să le arate unor astfel de persoane că succesul în viaţă, adevăratul succes, nu vine din încălcarea legii. Nu există scurtături către obţinerea acelei stabilităţi economice către care aspirăm cu toţii. Mai devreme sau mai târziu vom suporta consecinţele faptelor noastre, mai ales când acestea se plasează în afara legii.
- De unde ar trebui început pentru a îndrepta lucrurile?
- Cred că a venit momentul să ne asumăm răspunderea şi să avem o dezbatere serioasă, la nivelul întregii societăţi, cu privire la modelele existente acum în viaţa publică din România şi cu privire la mesajele pe care le dăm generaţiei tinere, legat de reţeta „reuşitei” în societate. Atâta timp cât meritul, munca şi cinstea nu sunt privite ca principale căi ale succesului, ne vom confrunta - nu doar în ceea ce priveşte reflexia noastră în ochii altora - cu astfel de situaţii.
- Exemplele negative au, se pare, mai multă vizibilitate decât cele pozitive. A se vedea Italia, Olanda sau Marea Britanie şi nu numai…
- Nu putem generaliza felul în care sunt percepuţi românii - multe reacţii externe ţin şi de situaţia din respectivele ţări, de criza economică a ultimilor ani sau de perioadele pre-electorale. Ceea ce pot spune cu certitudine este că, la ora actuală, comunităţile de români de peste hotare nu sunt susţinute aşa cum ar trebui de către propria ţară. Cred cu tărie că recunoaşterea în lume a valorilor şi identităţii naţiunii române trebuie sa fie parte esenţială din strategia naţională de apărare şi securitate.
“Contracte” fără clauze opţionale
- Dincolo de imaginea „simplilor cetăţeni”, nici România ca stat de drept nu se simte prea bine, cel puţin dacă este să ne luăm după ultimul raport MCV.
- Într-adevăr, ratăm, în continuare, momente importante pentru evoluţia României într-o direcţie pozitivă, pentru a depăşi statutul special pe care îl avem între ţările membre UE. Am primit un mesaj politic greu şi avem de-a face, din nou, cu atenţionări care nu ne fac deloc cinste şi care ne întorc până la situaţia anului 2000, la momentul în care se discuta despre acelaşi tip de probleme, cum ar fi cea a consolidării statului de drept sau chestiunea corupţiei cronice. Dincolo de asta, din situaţia din vară, când se discuta de posibilitatea eliminării acestui mecanism şi se întrevedea aderarea la Spaţiul Schengen, am ajuns să ni se spună că respectivele termene nici măcar nu mai ţin de viitorul apropiat!
- Apropo de intrarea în Spaţiul Schengen - e chiar atât de importantă? La urma-urmei, cu sau fără Schengen, românii tot circulă în Europa.
- Intrarea în UE, ca membri cu drepturi depline, nu are loc decât după integrarea în Spaţiul Schengen şi trecerea la moneda euro. Acestea nu sunt etape opţionale, să ne facem bine înţeleşi, este datoria României conform tratatelor asumate. Această integrare este în mod tragic amânată, pe termen nedefinit, de atitudinea iresponsabilă a USL. Să nu uităm că apartenenţa la Spaţiul Schengen înseamnă în primul rând avantaje economice pentru ţările membre. Transportatorii şi cei implicaţi direct în exportul mărfurilor către piaţa unică europeană, de care ar trebui să profităm din plin, sunt foarte interesaţi de Schengen.
- Nu se merge, totuşi, prea departe cu această lipsă de încredere?
- Dincolo de drepturi - pentru că a fi în Spaţiul Schengen înseamnă deopotrivă beneficii economice şi politice - apartenenţa la un club exclusivist înseamnă şi asumarea unor responsabilităţi. De ce ne surprinde lipsa de încredere a partenerilor europeni, având în vedere predispoziţia guvernului român actual de a nu-şi respecta angajamentele? Gândiţi-vă la tratatele cu ţările europene ca la o formă de contract. Când noi nu ne respectăm, ca stat, responsabilităţile minime deja asumate, ce credibilitate avem când promitem că vom respecta cu siguranţă următorul contract?
- E chiar o boală fără leac?
- Nu. Am văzut atât din activitatea mea ca ministru de Externe, cât şi ca director al SIE că se pot găsi soluţii, chiar şi la cele mai dificile probleme. Cu o singură condiţie: experţii să fie lăsaţi să îşi facă treaba, iar politicienii să îi ajute, înţelegând că există o distincţie clară între agenda de partid şi munca reală, în slujba ţării.
Cine este Mihai Răzvan Ungureanu
Mihai Răzvan Ungureanu s-a născut în 1968 la Iaşi, unde a absolvit Facultatea de Istorie, Universitatea „Al.I.Cuza”. A urmat studii postuniversitare la Centrul pentru Studii Ebraice din cadrul St.Cross College, Universitatea Oxford, Marea Britanie (1992-1993), iar ulterior şi-a susţinut doctoratul în istorie modernă la Universitatea „Al.I.Cuza” (2004). Şi-a început activitatea didactică în 1992, la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi, iar din 2007 a fost profesor universitar al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti.
Cariera diplomatică
În diplomaţie, MRU a debutat ca secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1998-2001), deţinând ulterior funcţiile de emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003) şi coordonator adjunct al Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europene, cu sediul la Viena (2003-2004). În decembrie 2004 a devenit ministru al Afacerilor Externe, funcţie pe care a deţinut-o până în martie 2007. În această perioadă este înregistrat şi unul dintre succesele istorice ale diplomaţiei româneşti, respectiv încheierea Tratatului de aderare a României la UE. Documentul a fost semnat pe 13 aprilie 2005, la Luxemburg, de Mihai Răzvan Ungureanu, ca ministru al Afacerilor Externe, alături de preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu Tăriceanu şi negociatorul şef cu UE, Leonard Orban. În 2007, însă, pe fondul „războiului” dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, MRU şi-a prezentat, drept gest de onoare, demisia. În acelaşi an, Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). În februarie 2012, MRU a devenit premier, însă guvernul conduse de el a fost doborât, în mai, printr-o moţiune de cenzură a USL.
Cariera politică
Mihai Răzvan Ungureanu a devenit membru PNL în 2004, calitate pe care a deţinut-o până în 2007, când a devenit director al SIE. După mandatul de premier, în septembrie 2012, MRU a deveni preşedinte al partidului Forţa Civică, de orientare democrat-creştină de centru dreapta. Forţa Civică a participat la alegerile parlamentare de anul trecut alături de PDL şi PNŢCD în cadrul Alianţei România Dreaptă (ARD). În urma acestor alegeri, MRU a devenit senator de Arad şi vicelider al Comisiei de Politică Externă a Senatului. ARD s-a dizolvat după alegeri, dar în martie 2013, Forţa Civică şi PNŢCD au lansat un nou proiect politic, reînfiinţând Alianţa Dreptate şi Adevăr. Acesta se doreşte a fi „primul pas spre unitatea dreptei”. În prezent, numele lui Mihai Răzvan Ungureanu este vehiculat drept varianta cea mai probabilă de candidatură la alegerile prezidenţiale din partea Alianţei DA.
Părerea lui Pleşu: „Oamenii ca MRU trebuie clonaţi”
Ministru de Externe între 1997 şi 1999, Andrei Pleşu este cel care i-a deschis lui Mihai Răzvan Ungureanu porţile diplomaţiei, când l-a propus, în 2008, ca secretar de stat. După propria mărturisire din cartea „Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete” (editura Humanitas, 2011), Pleşu îşi dorea alături „un om studios, disponibil să renunţe la cariera universitară pentru un proiect obştesc”. MRU nu numai că se încadra în profilul căutat, dar Pleşu a fost din ce în ce mai cucerit de calităţile tânărului diplomat. „Dacă clasa politică românească are nevoie de aer proaspăt - ceea ce se repetă tenace şi ineficient de multă vreme -, atunci tocmai oameni de croiala lui Mihai - Răzvan Ungureanu trebuie "clonaţi" şi puşi la locul potrivit", opinează Pleşu, considerând că trei calităţi îl definesc pe Ungureanu: dimensiunea culturală, politeţea şi simţul oportunităţii şi al orientării politice.
Un alt susţinător fervent al lui Mihai Răzvan Ungureanu s-a arătat a fi reputatul istoric şi diplomat român Neagu Djuvara. În contextul dezbaterilor privind desemnarea unui nou premier, după demisia guvernului Boc, Neagu Djuvara declara: „Aş avea încredere să-l pun premier pe Mihai Răzvan Ungureanu. E, după părerea mea, cel mai bun ministru de Externe pe care l-am avut. Deştept, avea o uşurinţă de reprezentare a ţării foarte bună.”
Dar cea mai interesantă apreciere a venit, poate, din partea ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, care remarca în momentul numirii lui MRU ca premier că este prima dată când România are un prim-ministru… absolvent de Oxford, la fel ca multe dintre figurile emblematice ale vieţii politice internaţionale.
