Asistentă bătută de un consumator de etnobotanice, la Spitalul de Psihiatrie din Galaţi

Asistentă bătută de un consumator de etnobotanice, la Spitalul de Psihiatrie din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O asistentă a Spitalului de Psihiatrie din galaţi a ajuns la spital după ce a fost bătută de un pacient. Femeia are 43 de ani şi lucrează de 17 ani în unitatea spitalicească, timp în care a avut grijă de bolnavii psihici. De data aceasta însă experienţa nu a mai ajutat-o în faţa unui pacient de 23 de ani, consumator de etnobotanice. „Băiatul era internat la noi de puţin timp cu intoxicaţie de etnobotanice cu alcool. După ce a fost internat, medicul a recomandat contenţie (n.r. legarea de pat). Între timp el şi-a smuls mâinile din legături şi a devenit agitat. Nu-i lăsa pe ceilalţi pacienţi să doarmă şi l-am rugat să se liniştească. Parcă vorbeam dincolo de el, era într-o stare de euforie. Nu a vrut să înţeleagă aşa că am cerut ajutorul infirmierei. L-am prins de mână şi am vrut să-l leg din nou. Infirmiera a încercat să îl ţină mai mult. Îmi aduc aminte că eu eram atentă să îi prind mâna, iar el m-a lovit cu piciorul sub stern. Lovitura m-a proiectat direct în perete, m-am învineţit pentru că nu mai aveam aer şi mi-am pierdut cunoştinţa. Colegele mele au chemat SMURDUL şi m-au adus la spital”, povesteşte femeia.

Deşi în seara respectivă nu era singură pe secţie, femeia s-a ales cu mai multe vânătăi şi a fost internată pentru ca medicii să îi poată face investigaţii suplimentare. Acum, în rol de pacientă, asistenta mărturiseşte că îi este teamă să se întoarcă la serviciu. „Acolo ştii că vii la muncă, dar nu ştii dacă mai pleci. Astfel de incidente se întâmplă destul de des pentru că  bolnavul psihic este imprevizibil. Noi lucrăm într-un stres continuu şi într-un risc foarte mare”, a adăugat .

În urma incidentului produs, Direcţia de Sănătate Publică a demarat o anchetă, la fel şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, Inspectoratul de Poliţie şi conducerea spitalului. „Toată situaţia este anchetată. A fost un caz neprevăzut, pacientul fiind imobilizat. Este un risc în specialitatea de psihiatrie”, ne-a declarat Mia Rotaru, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Psihiatrie.

Incidentul poate fi lesne pus şi pe seama lipsei de personal. „Avem 29 de posturi aprobate, 25 ocupate, iar următoarele patru vor fi scoase la concurs. În tura respectivă au fost două asistente pentru aproximativ 80 de pacienţi”, ne-a mai spus Mia Rotaru.

După ce medicii îi vor face toate investigaţiile, asistenta va merge la poliţie pentru a depune plângere împotriva agresorului. Apoi, se va întoarce acolo unde a muncit în ultimii 17 ani, printre pacienţii cu probleme psihice.

Citit 3755 ori Ultima modificare Joi, 08 August 2013 18:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.