Incendiu pe strada Războieni. O gălăţeancă a fost la un pas de moarte
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Incendiu pe strada Războieni. O gălăţeancă a fost la un pas de moarte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O femeie în vârstă de 90 de ani a fost aproape să-şi piardă viaţa, după ce o anexă a casei sale s-a aprins, în urma unei defecţiuni la coşul de fum. "Dimineaţă făcusem un ceai acolo, după care nu am mai intrat în bucătărie. Nu ştiu ce s-a întâmplat, însă am văzut foarte mult fum. Îmi pare rău că doar ce îmi cumpărasem un aragaz nou şi acuma nu mai am la ce-mi pregăti mâncarea", a spus Ana Cristea.

Bătrâna a fost scoasă din casă de un vecin, care a văzut din timp flăcările şi a reuşit să alerteze pompierii.

"Pagubele materiale rezultate în urma incendiului se ridică la aproximativ 5.000 de lei. Acest eveniment ar fi putut să degenereze, deoarece casa se află în imediata apropiere a azilului de bătrâni. La această intervenţie au participat trei autospeciale, sub comanda directă a şefului ISU", a explicat maiorul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Pompierii îi avertizează pe cei care locuiesc la case să ţină cont de câteva sfaturi simple, pentru a evita astfel de incidente. "Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată; nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia; nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă; aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei; nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile; stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa; nu adormiţi niciodată cu soba aprinsă; verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi; nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile; nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice; decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi; nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune”, se arată într-un comunicat remis de ISU Galaţi.

Citit 2171 ori Ultima modificare Luni, 20 Ianuarie 2014 18:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.