Rău-platnicii - în frig, bun-platnicii - la căldură/ Cresc parametrii de distribuţie a agentului termic

Rău-platnicii - în frig, bun-platnicii - la căldură/ Cresc parametrii de distribuţie a agentului termic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În vreme ce asociaţiile debranşate din cauza datoriilor rămân în continuare în frig, pentru restul oraşului se va reveni la parametrii optimi de furnizare a căldurii * Îmbunătăţirea calităţii agentului termic s-a petrecut, susţine Apaterm, în noaptea de miercuri spre joi


După mai multe zile de incertitudine, în sfârşit au apărut şi veştile bune dinspre furnizorul local de energie termică. Apaterm a informat, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că măreşte parametrii de furnizare a agentului termic pentru oraş, ca urmare a achiziţiei unei noi tranşe de gaz metan de către producătorul de căldură, Electrocentrale. "Apaterm şi SC Electrocentrale anunţă că, începând din această noapte (miercuri spre joi, n.r.), furnizarea de agent termic în sistemul centralizat revine la parametrii optimi pentru această perioadă: temperatura de 90 de grade Celsius şi un debit de 4.000 de metri cubi. Revenirea la aceşti parametri este o consecinţă directă a faptului că, în urma demersurilor Primăriei Municipiului Galaţi şi Apaterm, nivelul plăţilor efectuate de consumatori către asociaţiile de proprietari, de către asociaţiile de proprietari către Apaterm şi de către Apaterm către SC Electrocentrale SA a permis producătorului de energie termică să poată achiziţiona în continuare gazele naturale necesare producţiei de energie termică", se arată într-un comunicat al Departamentului Comunicare din cadrul Apaterm.

Plăţi de 270.00 de lei în două zile

Potrivit documentului citat, încasările din primele două zile ale săptămânii au permis Apaterm că facă plăţi de 270.000 de lei, o sumă aproximativ egală cu ceea ce se plătise într-o jumătate de lună, de la începutul acestui an. Pe de altă parte, conducerea Apaterm susţine că este important ca şi în continuare ritmul plăţilor să fie susţinut. "Fără menţinerea acestui nivel de plăţi din partea Asociaţiilor de proprietari, SC Electrocentrale SA ar putea fi obligată, din nou, să reducă parametrii agentului termic", se mai arată în comunicat.

Asociaţiile rău-platnice rămân în continuare debranşate

În acelaşi timp, conducerea distribuitorului de căldură susţine că asociaţiile care au fost debranşate din cauza datoriilor rămân în continuare fără agent termic. "Precizăm că măsura de debranşare a acelor asociaţii de proprietari care, din cauza faptului că nu au făcut nicio plată sau au plătit sume foarte mici, rămâne în vigoare, pentru a determina achitarea facturilor restante, care în numeroase cazuri au peste 10 ani vechime. Reamintim faptul că, de la începutul sezonului rece şi până acum, în ciuda faptului că înregistrau, însumat, datorii de aproximativ 2 milioane de euro, 39 de asociaţii au achitat doar 30.000 de lei ( aproximativ 5.000 de euro ). Dintre acestea, 6 asociaţii nu au achitat niciun leu către Apaterm în ultimile 45 de zile iar alte peste 20 asociaţii au achitat sume de sub 1.000 de lei fiecare, ceea ce a dus la blindarea respectivelor blocuri", se mai arată în documentul Apaterm.

 

Citit 3482 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Ianuarie 2014 19:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.