Gălăţenii mai au de aşteptat buletinele electronice

Gălăţenii mai au de aşteptat buletinele electronice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Documentele de identitate nu vor fi imprimate începând cu 1 aprilie, un prim act fiind emis deocamdată cu titlu de document-pilot


Potrivit Legii 235/2013, noile buletine cu cip ar fi trebuit să fie imprimate pentru populaţie începând cu 1 aprilie 2014, ceea ce înseamnă că orice cetăţean român care se prezenta la ghişeele de Evidenţă a Persoanelor ar fi avut şansa să i se emită un astfel de document, prevăzut cu o serie de date suplimentare şi elemente de securitate, care fac ca actul să nu poată fi falsificat. Contestatul document care ar urma să cuprindă amprentele digitale ale titularului şi informaţii medicale despre acesta nu va fi însă tipărit la scară largă începând de astăzi, un prim document-mostră urmând să fie emis la Centrul Pilot de la Bucureşti.

"La nivel local, nu se vor emite deocamdată astfel de documente, pentru că nu există încă tehnica necesară. Urmează ca după ce va fi imprimat documentul la centrul pilot, sistemul să fie implementat şi în teritoriu", ne-a precizat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Documentele de identitate cu cip nu vor fi obligatorii, astfel că cei care nu vor dori ca actele lor să conţină informaţii suplimentare vor putea solicita actele clasice.

Ce conţine buletinul cu cip 

Potrivit Legii 253, noile documente vor fi prevăzute cu doup tipuri de informaţii. Datele aflate „la vedere” se referă la: numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii, semnătura olografă a titularului, imaginea facială, C.N.P., şi adresa de domiciliu a titularului.

În plus, cărţile electronice de identitate şi cărţile electronice de rezidenţă vor conţine: datele din formatul tipărit, cu excepţia semnăturii olografe a titularului, prenumele părinţilor titularului, certificatele şi certificatele calificate, datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi amprentele a două degete.

Amprentele vor fi prelevate numai cu acordul expres al titularului cărţii de identitate. În privinţa minorilor şi a celor aflaţi într-o formă de incapacitate, cei care vor trebui să îşi dea acordul vor fi părinţii sau reprezentanţii legali.

Documentele electronice ar mai urma să includă şi informaţiile aferente cardului naţional de sănătate. Pe cartea electronică de identitate/rezidenţă vor figura diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice, grupa sanguină şi Rh-ul, acceptul exprimat, în timpul vieţii, pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces, numele şi datele de contact ale medicului de familie.

Citit 1780 ori Ultima modificare Luni, 31 Martie 2014 17:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.