Poliţia, alertată de vecini, în cazul TÂLHĂRIEI de 30.000 de euro de la Fundeni

Poliţia, alertată de vecini, în cazul TÂLHĂRIEI de 30.000 de euro de la Fundeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trei gălăţeni au ajuns după gratii după ce au intrat peste o femeie în casă şi i-au furat un seif în care erau bijuterii şi 8.000 de lei, prejudiciul total fiind estimat la 30.000 de euro. În casa în care au intrat cei trei bărbaţi, care aveau acoperite feţele, se aflau, pe lângă proprietara imobilului, şi două fete de 11 ani, una dintre ele fiind fiica femeii. Tâlharii, Vadar Văduva, Ioan Barbu şi Florin Balozache, le-au ameninţat pe cele trei victime cu o şurubelniţă, le-au legat de scaune cu cordonul de la un capot şi cu bandă adezivă, după care s-au apucat de cotrobăit prin casă, mai ales că ştiau sigur că femeia are bani şi obiecte de valoare.

"Era foarte târziu când s-a întâmplat. Ştim că au fost ameninţate şi legate de nişte oameni cu măşti pe faţă. Casa este foarte aproape de pădure şi se putea fila foarte uşor locaţia, iar asta le-a dat curaj. Nu ştiu dacă cei care au intrat peste ele în casă ştiau că soţul ei este plecat. Până acum am văzut astfel de cazuri doar la televizor. Ne este teamă acum să mai stăm în propriile case”, ne-a spus o rudă a părţii vătămate.

După ce tâlharii au plecat cu seiful, una dintre minore a reuşit să se dezlege şi a alergat la vecini. Astfel a fost dată şi alerta.

Proprietara casei jefuite nu a  vrut să dea ochii cu presa, refuzând să povestească experienţa prin care a trecut. Atât ea, cât şi rudele aşteaptă ca justiţia să-şi facă treaba şi să-i pedepsească pe cei vinovaţi. Cei trei bărbaţi implicaţi în acest caz riscă să stea până la zece ani după gratii, dacă vor fi găsiţi vinovaţi. Vadar Văduva riscă însă o pedeapsă mai mare, el fiind anchetat şi într-un alt dosar penal.

Citeşte şi:

Jaf la pontul lui Machena/ Tâlharii au NĂVĂLIT peste o familie cu DOI COPII de la care au furat 30.000 de euro

Citit 1807 ori Ultima modificare Vineri, 23 Mai 2014 17:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.