Reacţie la acuzaţiile de MALPRAXIS/ Dr. Mariana Stătescu: "Acuzaţiile sunt MINCINOASE. O dau în judecată pentru CALOMNIE"

Reacţie la acuzaţiile de MALPRAXIS/ Dr. Mariana Stătescu: "Acuzaţiile sunt MINCINOASE. O dau în judecată pentru CALOMNIE"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După ce a fost acuzată de o fostă pacientă că ar fi mutilat-o, medicul Mariana Stătescu a reacţionat, susţinând că toate acuzaţiile reprezintă doar o încercare de a stoarce bani atât de la ea, cât şi de la colega sa, Mariana Simion.

Reamintim că Ionica Hodorogea, o femeie de 37 de ani din Lieşlti, susţine că a fost mutilată de către cei doi meidici şi că, în urma intervenţiilor chirurgicale suferite la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, nu mai poate avea copii. Pentru trauma suferită, fosta pacientă cere 50.000 de lei, sub formă de daune morale.

"După operaţie, pacienta mi-a mulţumit că i-am salvat viaţa"

Pe de altă parte, dr. Mariana Stătescu, cea care a făcut ultima intervenţie asupra Ionicăi Hodorogea, susţine că pacienta încearcă doar să obţină bani de la cadrele medicale. "La ultimul consult, pacienta venise, practic, cu trompa ruptă. Acea trompă nu mai putea fi salvată. De altfel, chiar după operaţie, pacienta mi-a mulţumit că i-am salvat viaţa. Cât despre ce susţine domnia-sa, cum că doctorul Simion ar fi venit la ea şi şi-ar fi cerut scuze din cauza faptului că putea muri, aceasta este o altă minciună. În momentul în care s-a intervenit, doctorul Simion nu era în localitate, era la Iaşi", a declarat pentru "Viaţa liberă", dr. Mariana Stătescu.

De asemenea, cei doi medici susţin că nu au primit absolut niciun ban de la respectiva pacientă. "Dacă doamna susţine că a venit în comă, cum ar fi putut, în starea respectivă fiind, să dea bani cuiva. Nu am primit niciun ban, nici eu, nici doctorul Simion", mai susţine dr. Stătescu.

"Cât despre faptul că nu mai poate avea copii, acest lucru este perfect adevărat. Dar acolo, în mod cert nu poate fi vorba de o culpă medicală. Chiar pacienta a solicitat în scris să i se lege trompa, pentru a nu mai avea astfel de complicaţii pe viitor", a mai explicat medicul.

"Toate procedurile medicale s-au făcut ca la carte"

Mai mult, medicii se plâng de faptul că au fost ameninţaţi de nenumărate ori de fosta pacientă, tocmai pentru a ceda şi pentru a-i oferi bani. "Soţul doamnei doctor Simion a reacţionat după ce doamna doctor a primit nenumărate mesaje din partea pacientei. Din punctul nostru de vedere, toate procedurile medicale s-au făcut ca la carte. Aşteptăm cu nerăbdare rezultatele comisiei de malpraxis", a mai spus dr. Stătescu.

Mai mult, medicul susţine că va acţiona şi în instanţă împotriva fostei paciente, pentru calomnie.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, primele rezultate în această anchetă vor apărea pe data de 30 mai. În funcţie de cele constatatate de organele abilitate, Spitalul Judeţean "Sfântul Apostol Andrei" a anunţat că va dispune măsurile ce se impun.

Citeşte şi: DRAMA unei femei din Lieşti. Nu mai poate avea COPII, deşi a dat ŞPAGĂ medicilor de la Spitalul de Urgenţă din Galaţi (FOTO/ VIDEO)

Citit 16079 ori Ultima modificare Vineri, 23 Mai 2014 17:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.