Licitaţie cu cântec pentru modernizarea străzii Basarabiei

Licitaţie cu cântec pentru modernizarea străzii Basarabiei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La începutul acestei săptămâni a avut loc licitaţia pentru încredinţarea lucrărilor de modernizare a străzii Basarabiei. „La licitaţie s-au prezentat vreo 12 firme, însă cred că s-au înţeles între ele pentru că au mers cu oferta mult mai sus”, a declarat ieri, 5 mai, primarul Dumitru Nicolae, precizând că licitaţia ar fi dus preţul lucrării cu 30 la sută mai mare decât cel prevăzut în proiectul european.

„Cele 12 firme au fost şi din ţară, dar şi din străinătate. Rămâne de văzut cine va câştiga licitaţia, după contestaţii”, a mai precizat primarul.

Reamintim că în luna martie, Primăria a lansat un proiect de modernizare a 1,15 km din strada Basarabiei (din Coşbuc până în Piaţa Energiei), în valoare totală de 13,269 milioane lei (din care 2 la sută reprezintă cofinanţare locală). Proiectul va dura 24 de luni, din care lucrările propriu-zise se vor desfăşura timp de 18 luni.

Citit 896 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.