DEBRANŞARE la pachet de la reţeaua electrică. Colegiul "Aurel Vlaicu" şi Centrul pentru Romi, în blocaj
Foto: Foto: Teodora Miron

DEBRANŞARE la pachet de la reţeaua electrică. Colegiul "Aurel Vlaicu" şi Centrul pentru Romi, în blocaj
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe lângă fostele cămine ale instituţiei de învăţământ, ale căror locatari au datorii către Electrica, au fost lăsaţi fără curent şi consumatorii bun-platnici Debranşare cu repetiţie la Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”. De data aceasta, însă, debranşarea nu-i afectează doar pe cei care locuiesc în fostele cămine ale colegiului, ci şi pe foarte mulţi elevi. Şi asta din cauză că, pe lângă cămine, au rămas fără curent electric atât colegiul, cât şi Centrul de Sprijin pentru Romi. Acest aspect blochează activitatea celor două instituţii, care nu au datorii către Electrica. Energia electrică a fost întreruptă începând de ieri dimineaţă, în plină campaniei de înscriere a elevilor la cea de-a doua sesiune de bacalaureat, dar şi de eliberare a adeverinţelor absolvenţilor care vor să se înscrie la facultate. „Mâine (vineri - n.r.) este ultima zi de înscriere a elevilor romi la facultăţi, pe locurile special destinate lor. Noi urma să eliberăm astăzi adeverinţe pentru cei care vor să se înscrie. Stau oamenii după mine de azi dimineaţă şi nu îi pot ajuta. Am cerut o păsuire până mâine, dar nu am găsit înţelegere din partea celor de la Electrica, ba mai mult ne-au spus că nu îi interesează. Asta este discriminare”, ne-a explicat Viorica Gotu, reprezentanta romilor. Atât Centrul pentru Romi, cât şi Colegiul Tehnic "Aurel Vlaicu" au ajuns în această situaţie din cauza datoriilor acumulate de chiriaşii din fostele cămine ale instituţiei de învăţământ, aflate acum sub tutela Primăriei Galaţi. "Aceste imobile au fost preluate de Primăria Galaţi la începutul acestui an. Noi nu avem datorii la curent electric, dar ne-am trezit debranşaţi. Noi trebuie să eliberăm acum adeverinţe pentru absolvenţi, copiii trebuie să se înscrie la facultăţi, dar facem şi înscrieri pentru a doua sesiune de bacalaureat. Nu putem face însă nimic, pentru că nu avem curent", ne-a spus Silviana Ciupercă, directoarea Colegiului Tehnic "Aurel Vlaicu". Gălăţenii care locuiesc în fostele cămine recunosc că au acumulat datorii, dar susţin că acestea sunt umflate şi că nici nu au condiţii optime de locuit. "Da, sunt datorii, de vreo două miliarde (de lei vechi - n.r.), dar nimeni nu se interesează de soarta noastră. Ni s-a promis că ni se vor face contracte individuale şi că vor fi reabilitate căminele. Nu s-a făcut nimic! Plătim curentul electric ca persoane juridice. Pentru o cameră ne vine factura la curent şi 400 de lei. Au fost şi facturi de 700 de lei. Cine consumă atâta curent?”, ni s-a plâns Tincuţa Demian, locatară a unui cămin. Situaţia nu pare să aibă rezolvare, mai ales că Primăria susţine că nu-i poate prelua pe cei 700 de locatari cu tot cu datorii. "Suntem în proces de evaluare a situaţiei. Sumele restante respective sunt din perioada în care căminele aparţineau liceului. Ei trebuiau să-i dea în judecată pe rău-platnici pentru recuperarea datoriilor. Noi nu-i vom prelua pe datornici şi, cel mai probabil, doar circa 100 dintre chiriaşi vor fi avea contract cu Primăria”, ne-a explicat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

 

Citeşte şi: Chiriaşii din căminele de la Metalurgic au dat instituţiei o gaură de peste 800.000 de lei

Citit 2678 ori Ultima modificare Vineri, 18 Iulie 2014 09:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.