MApN a respins şapte blindate PIRANHA noi şi a modificat contractul cu elveţienii de la MOWAG

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

MApN a respins cele şapte transportoare PIRANHA din lotul al doilea pe care firma elveţiană MOWAG trebuia să le livreze încă din octombrie 2008 şi a introdus un act adiţional în contract care să garanteze repararea tuturor defecţiunilor tehnice ale blindatelor de către producător.

Potrivit unui document intern al MApN, obţinut de NewsIn, firma MOWAG a încălcat, în repetate rânduri, contractul pe care îl încheiase cu Ministerul Apărării, prin care se angaja că va livra 31 de transportoare blindate pentru trupe 8x8 Piranha III, în schimbul a 58.859.410 euro, fără TVA.

După atribuirea contractului, Ministerul Apărării a solicitat companiei elveţiene să certifice faptul că produsul livrat României este omologat cu armatele altor ţări membre NATO şi UE şi că se află în înzestrarea a cel puţin unei armate din cadrul NATO. Prevederea era menţionată explicit în caietul de sarcini, la capitolul „Cerinţe obligatorii”.  „Deşi MApN a solicitat, în mod repetat, furnizarea de către MOWAG de dovezi obiective din care să reiasă îndeplinirea cerinţei anterior menţionate, acestea nu au fost obţinute”, conform documentului MApN.

Pentru primul lot de blindate, livrat în România în perioada 23-25 aprilie 2008, Comisia MApN a constatat existenţa a 21 de neconformităţi tehnice grave şi 36 de acte de reclamaţie, care au făcut imposibilă continuarea sau îndeplinirea misiunilor. „Sistemele şi subsistemele la care au apărut defecţiuni de nivel I sunt: mitraliera calibrul 12.7 mm, ghidajul de alimentare cu muniţie, software-ul sistemului de armament, monitorul de la mecanicul conductor, motoarele de acţionare a sistemului de armament, releul regulator de tensiune din compunerea instalaţiei electrice a transportorului, alternatorul din compunerea instalaţiei electrice şi mecanismul de acţionare a frânei”, se arată în documentul MApN.

Cu toate că firma MOWAG a desfăşurat lucrări de remediere a acestor defecţiuni, din luna iulie până în decembrie 2008, deşi o parte dintre blindate fuseseră deja trimise în Afganistan, totuşi, nu au fost rezolvate decât jumătate dintre problemele semnalate.

Totodată, MApN precizează că  MOWAG a dat dispoziţie firmei MFA Mizil, unde fuseseră livrate cele 10 transportoare din lotul I, să le trimită la Craiova, fără ca MApN, prin Comisia de acceptanţă, să aprobe semnarea de către Romtehnica a documentelor de acceptanţă contractuale. „Ulterior, după ajungerea transportoarelor la Craiova s-au derulat fazele din procedura de acceptanţă restante şi au fost semnate documentele contractuale de acceptanţă”, menţionează documentul MApN.

Lotul al doilea de transportoare PIRANHA a fost livrat de producătorul elveţian către MApN având o serie de modificări faţă de configuraţia tehnică a produselor livrate în primul lot, atât asupra subsistemelor mecanice cât şi asupra software-ului sistemului de armament. De asemenea, Comisia MApN a sesizat că sunt situaţii în care trăgătorul de pe transportor trebuie să utilizeze manşa de acţionare cu ambele mâini, fapt ce ar împiedica şi acţionarea simultană a diferitelor butoane de comandă, dar aflate pe monitorul acestuia. „În situaţia în care trăgătorul ar lua mâna de pe manşa de acţionare, nu ar mai exista posibilitatea acţionării acesteia”, afirmă specialiştii MApN. Totodată, au fost semnalate situaţii în care mecanicul conductor nu avea vizibilitate în mers, întucât o parte a câmpului său vizual era obturată cu diferite piese metalice montate pe transportor.

MApN respinge blindatele PIRANHA şi introduce noi amendamente în contract

Având în vedere că transportoarele din lotul al doilea nu corespundeau cerinţelor, Comisia MApN a considerat că nu sunt îndeplinite sarcinile contractuale referitoare la semnarea Certificatului de Acceptanţă („Factory Acceptance Certificate”)  pentru cele şapte blindate. În consecinţă, Comisia a propus Romtehnica să nu fie mandată să semneze „Factory Acceptance Certificate” până la remedierea neconformităţilor constatate.

Totodată, în documentul MApN, se stipulează faptul că din cauza „faptului că neconformităţile semnalate la sistemul de armament al primului lot de transportoare se repetă şi la cel de-al doilea lot să se revizuiască procedura de acceptanţă prin introducerea unor teste suplimentare pentru acceptanţa loturilor 2, 3 şi 4 de transportoare, prin care să se dovedească funcţionarea sigură fără incidente, precum şi cu rezultate repetabile, a sistemului de armament pe timpul tragerilor”.

Astfel, la reuniunea cu partenerii elveţieni, din ianuarie 2009, MApN a solicitat aplicarea unui pachet de măsuri corective, care să fie acceptat şi de către minister pentru lotul al doilea de transportoare. De asemenea, reprezentanţii Armatei au cerut modificarea procedurii de acceptanţă prin introducerea unor teste şi criterii suplimentare pentru acceptanţa loturilor II, III şi IV. „Conţinutul procedurii de acceptanţă modificată va fi aprobat şi de către MApN şi se va concretiza printr-un act adiţional”, se menţionează în documentul intern al ministerului.

La întâlnire, oficialii MApN le-au cerut explicit producătorilor elveţieni ca testele suplimentare să se efectueze „obligatoriu” înainte de livrarea celui de-al doilea lot de transportoare către Statul Major al Forţelor Terestre.

Totuşi, firma MOWAG a refuzat propunerea MApN de modificare a procedurii de acceptanţă precizând că este dispusă să discute asupra unui pachet de măsuri corective, dar numai după semnarea „Factory Acceptance Certificate” de către Romtehnica.

Ca urmare a poziţiei elveţienilor, MApN a decis să respingă în totalitate cele şapte transportoare PIRANHA din lotul al doilea şi a transmis către MOWAG să îşi însuşească modificările apărute în contract.

Totodată, MApN a sistat şi livrarea pieselor de schimb pentru transportoarele PIRANHA, întrucât a constatat numeroase neconcordanţe cantitative şi valorice între prevederile listei de piese de schimb prevăzute în contract şi ce a fost livrat efectiv de către elveţieni.

MOWAG dă înapoi şi se angajează să repare transportoarele PIRANHA

Pe 31 martie 2009, a avut loc o nouă reuniune la nivel de specialişti între MApN şi firma MOWAG pentru deblocarea contractului şi reluarea livrării celor şapte transportoare din lotul al doilea. Astfel, elveţienii au acceptat o procedură revizută care va trebui să dovedească, conform documentului MApN, „funcţionarea sigură, fără incidente, precum şi cu rezultate repetabile a transportoarelor, inclusiv sistemul de armament, pe timpul tragerilor”.

Conform planului de măsuri tehnice, propus de firma MOWAG, data estimată pentru reluarea acceptanţei lotului II a fost 12 mai 2009, iar pentru finalizarea acesteia este preconizată la data de 22 iunie 2009.

MApN nu mai are bani pentru lotul trei de transportoare PIRANHA

Potrivit documentului intern al Armatei, MApN a angajat legal, până la 31 decembrie 2008, suma de 266.504.181 de lei. Angajamentele reprezintă valoarea contractului pentru achiziţionarea celor 31 de transportoare amfibii PIRANHA, suportul logistic iniţial, valoarea contractelor de cumpărare a completelor de comunicaţie în configuraţie redusă precum şi valoarea TVA, aferent produselor livrate. Din această sumă, MApN a plătit, efectiv, firmei MOWAG, până la 31 decembrie 2008, suma de 151.150.358 de lei.

La acest contract, au mai fost negociate şi semnate alte trei acte adiţionale, unul în anul 2007 şi două în 2008. Primul dintre acestea avea o valoare de 4.996.357 de lei, bani care au fost cheltuiţi pentru cumpărarea a zece complete de comunicaţii în configuraţie redusă destinate echipării primului lot de transportoare. Al doilea act adiţional se ridica la 3.659.642 de lei şi urma să servească achiziţionării a şapte complete de comunicaţii pentru cel de-al doilea lot de transportoare. Printre firmele care au colaboarat în această fază a contractului se află şi Prooptica, care a furnizat sistemul de avertizare la iluminare laser, periscoape şi luneta periscopică binoculară.

Pentru anul 2009 şi anii viitori, Ministerul Apărării avea în plan plata unei noi tranşe din contract, în valoare de 163.317.917 de lei. Resursele planificate erau destinate achiziţionării de complete de configuraţie redusă şi 31 de kit-uri de protecţie balistică antimină precum şi achitării obligaţiilor scadente din anii anteriori.

Totuşi, obligaţia financiară de plată necesară lotului III de blindate - în număr de şapte şi care ar fi trebuit să ajungă în România conform graficului de livrări în octombrie 2009 - în valoare de 69.850.080 de lei, nu a mai fost onorată, din cauza rectificării bugetare.

Citit 1343 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.