Premierul Emil Boc vine astăzi la Galaţi

Premierul Emil Boc vine astăzi la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Alături de Emil Boc se vor afla şi eurocandidaţii PD-L Traian Ungureanu, Cristian Preda şi gălăţeanul Constantin Dumitriu * Tot astăzi, la Galaţi se va afla şi eurocandidata PNL, Norica Nicolai *

Prim-ministrul României, Emil Boc, se va afla, astăzi, 30 mai, la Galaţi. În calitatea sa de preşedinte al PD-L, Emil Boc va participa la o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii de partid, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, începând cu ora 18.30. Aici vor fi prezentaţi şi câţiva dintre eurocandidaţii PD-L – Traian Ungureanu (locul al treilea pe lista candidaţilor), Cristian Preda (locul al patrulea) şi gălăţeanul Constantin Dumitriu (locul al 11-lea).

Până la acea oră, premierul Emil Boc mai are programată o vizită la fabrica cunoscutului om de afaceri democrat-liberal Andrei Lişinschi, unde va inaugura o linie de zincare şi vopsire.

Tot astăzi, eurocandidatul Norica Nicolai (locul întâi pe lista candidaţilor PNL) se va afla în judeţul Galaţi, unde va efectua un turneu electoral în comunele pe la Valea Prutului. Însoţită de membrii Organizaţiei de Tineret, Norica Nicolai se va afla, în a doua parte a zilei, pe Faleza Dunării, unde se va întâlni cu cetăţenii.

Citit 1272 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.