"Fata pe valuri" nu va fi "polizată" anul acesta. Fântânile arteziene sunt pregătite de funcţionare

"Fata pe valuri" nu va fi "polizată" anul acesta. Fântânile arteziene sunt pregătite de funcţionare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Puful" fântânii arteziene "Păpădia" este instalat, iar ansamblul sculptural "Fata pe valuri" prinde vopsea nouă, de această dată fără ca piesa centrală, care îi dă şi numele, să fie atinsă. Mai mulţi angajaţi ai Serviciului Public Ecosal sunt angrenaţi, de câteva zile, în activităţi de reparaţii şi cosmetizări ale fântânilor arteziene din oraş. Activitatea era în toi, săptămâna trecută, atât la "Nespălata", aşa cum este cunoscută în oraş "Fata pe valuri", cât şi la fântâna arteziană de lângă Winmarkt Modern şi la cea de la Păpădie.

"Ne ocupăm atât de reparaţiile de la suprafaţă, cât şi de partea tehnică. Unele dintre fântâni mai au nevoie de revizii la pompe. Polizăm, vopsim, dar înlocuim şi plăcile din marmură în zonele conexe fântânilor. Nu vom interveni deloc la sculptura "Fata pe valuri", întrucât tratamentul care a fost aplicat anul trecut este făcut să dureze mai mult timp", ne-a explicat directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu, care preconizează că la începutul lunii aprilie fântânile arteziene vor fi pornite. "Încă nu pot spune data exactă, însă cred că la începutul lunii viitoare totul va fi gata", a conchis şeful Ecosal.

Anul 2013 a rămas unul de pomină pentru "Fata pe valuri", când aceasta a fost "curăţată" cu smirghelul şi cu peria din sârmă, ceea ce a stârnit indignarea artiştilor plastici şi a cetăţenilor. Anul trecut, greşeala nu a mai fost repetată, o echipă de specialişti din cadrul Muzeului de Artă Vizuală analizând fântâna arteziană şi stabilind ce soluţii trebuie folosite pentru curăţarea şi recondiţionarea sculpturii centrale.


CITEŞTE ŞI: Te debarasezi de un deşeu, câştigi un fier de călcat!

Citit 1293 ori Ultima modificare Luni, 16 Martie 2015 01:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.