UPDATE, 20,30: Pompierii gălăţeni au fost solicitaţi pentru a stinge un incendiu izbucnit pe balta Mălina din localitatea Smârdan. Localnicii au fost cei care au anunţat autorităţile după ce au văzut flăcările mari care se ridicau deasupra bălţii. Două echipaje ale ISU au ajuns la faţa locului.
„S-a constatat că sunt mai multe focare, ceea ce denotă că a fost vorba despre o acţiune intenţionată. Au ars 30 de hectare de stuf, dar focul a fost stins în limitele găsite”, ne-a explicat maiorul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Incendiul în desfăşurare pe balta Mălina. Incendiul a izbucnit la stufăriş. Conform primelor informaţii, este vorba despre 30 de hectare de stuf. Pompierii gălăţeni au fost solicitaţi să intervină pentru a lichida incendiul şi pentru a limita pagubele. Acţiunea de stingere a incendiului este în plină desfăşurare.
Vom reveni cu amănunte.