E OFICIAL/ Şoferii gălăţeni care PARCHEAZĂ ILEGAL nu mai riscă să le fie BLOCAT autoturismul

E OFICIAL/ Şoferii gălăţeni care PARCHEAZĂ ILEGAL nu mai riscă să le fie BLOCAT autoturismul
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Autoturismele parcate neregulamentar pe partea carosabilă nu mai pot fi ridicate de autorităţi, după ce o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justititie, publicată miercuri în Monitorul Oficial, stabileşte că procedurile de ridicare a autovehiculelor în cazul în care sunt parcate neregulamentar nu pot fi reglementate prin hotărâri ale consiliilor locale, aşa cum se întâmplă până acum, notează avocatnet.ro. 

Practic, prin decizia ICCJ, toate hotărârile emise de autorităţile locale în acest scop sunt lovite de nulitate. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 526 din 15 iulie 2015 şi devine obligatorie de la data publicării.

Judecătorii ICCJ explică, în motivarea deciziei, că autorităţile administraţiei publice locale nu au competenţă de reglementare în ceea ce priveşte procedura de urmat în cazul autovehiculelor parcate neregulamentar şi că această chestiune poate fi reglementată numai de Guvern.

Astfel, şoferii care parchează ilegal pe carosabil riscă acum doar amendă contravenţională. Potrivit directorului adjunct al societăţii Gospodărire Urbană, Marius Bocăneală, în Galaţi, în medie, în fiecare zi, sunt câte trei-cinci maşini cărora li se blochează roţile, pentru neplată, în parcările situate pe străzile principale.

Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care există un singur echipaj al societăţii care verifică modul în care sunt parcate autoturismele în oraş.

Citit 3240 ori Ultima modificare Vineri, 17 Iulie 2015 15:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.