Băsescu către Liiceanu: Am vrut să spun că şcoala scoate tâmpiţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Traian Băsescu a fost surprins de microfonul unei camere tv în timp ce îi explica lui Gabriel Liiceanu că duminică, la Guvern, a vrut să spună că şcoala scoate "tâmpiţi", dar că s-a abţinut în ultima clipă şi a vorbit despre "filosofi".

"Ce să fac, încerc şi eu să aleg între un tinichigiu şi un filosof", a spus şeful statului, întâmpinat de Gabriel Liiceanu, la intrarea în complexul Romexpo, unde urma să participe la o lansare de carte scoasă sub egida Comisiei Prezidenţiale pentru analiza comunismului.

"Eram duminică la Sibiu, am dat drumul la televizor şi..Da, iar a spus ceva preşedintele ....Zic, asta voiau", s-a auzit, în microfonul unei camere tv care se afla în preajma celor doi, o parte din replica lui Liiceanu.

"Şi eu am greşit", a spus Băsescu, explicând că în loc să spună că şcoala românească scoate filosofi vroia să spună iniţial că scoate "tâmpiţi". "Acum, şi eu am greşit. Eu am vrut să spun: şcoala scoate tâmpiţi. Şi, în ultima clipă, am zis să nu spun această vorbă. Este o prostie ce voiam să spun. Deşi ea pe fond era corectă", s-a justificat şeful statului în faţa lui Liiceanu, potrivit înregistrării prezentate de Antena3.

Traian Băsescu, prezent duminică la şedinţa Executivului, a atras atenţia ministrului Educaţiei asupra situaţiei dezastruoase a învăţământului şi a cerut adaptarea programei şcolare la realităţile economice.

Spunând că "despre păpădie şi salată copii pot citi şi pe Google", şeful statului s-a arătat îngrijorat că nu mai există şcoli care să pregătească mecanici şi tinichigii auto, meserii care ar avea un deficit de forţă de muncă în România. "Să facem ce ne trebuie, noi facem filozofi", a spus şeful statului.

Băsescu a sfătuit ministerul să ţină cont de sugestiile Comisiei prezidenţiale pentru învăţământ în elaborarea unor noi legi ale educaţiei şi a atras atenţia că trebuie făcută reformă cât mai repede în acest domeniu.

De asemenea, şeful statului i-a cerut Ecaterinei Andronescu să nu scoată Educaţia fizică din şcoli. Reprezentanţii ministerului spun că planurile-cadru pentru programa la Educaţie fizică au fost modificate şi adoptate, în primăvară, tocmai pentru atragerea elevilor în activităţi sportive. Modificările presupun o programă cu oră obligatorie de sport şi între trei şi cinci ore extra-curriculare, faţă de două ore obligatorii.

Citit 830 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.