O MINORĂ FUGITĂ în lume cu iubitul major este CĂUTATĂ DE POLIŢIE
Foto: Foto: Facebook

O MINORĂ FUGITĂ în lume cu iubitul major este CĂUTATĂ DE POLIŢIE
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

De câteva zile, părinţii şi fraţii unei fete din Chiraftei sunt pe jar după ce minora de 16 ani a plecat de acasă cu tot cu bagaje. Camelia Nechifor, care ar fi trebuit ca ieri să înceapă clasa a zecea la Colegiul Economic din Galaţi, este plecată de vineri din casa părintească, dar nu pentru a merge la cursuri, ci pentru a-şi urma iubitul, cu şase ani mai în vârstă. Cel puţin aşa susţine fratele fetei, Lucian Nechifor, care a lansat pe reţelele de socializare un apel disperat pentru a da de urma surorii lui, cerând şi sprijinul poliţei în momentul în care a aflat că adolescenta ar fi părăsit teritoriul României.

"Vineri a plecat cu bagajul de acasă, spunând că vine la Galaţi, adică la apartamentul unde stătea pe perioada şcolii. După amiază am aflat că nu a ajuns la Galaţi, am început să dăm telefoane, iar spre seară am fost sunaţi de sora băiatului ăsta cu care a plecat, spunându-ne că mai are puţin şi trece graniţa, că se duce în Italia. Abia duminică am vorbit cu ea pe internet, ne-a spus că este în nordul Italiei şi că nu este ţinută cu forţa acolo", ne-a spus luni, 14 septembrie, Lucian Nechifor, fratele Cameliei. Bărbatul susţine că nici părinţii, nici vreo altă rudă nu şi-ar fi dat acordul ca minora să plece din ţară şi că nu ştiu ca aceasta să fi avut măcar paşaport. Din acest motiv, au cerut sprijinul poliţiei, mai cu seamă că nu ar fi fost niciodată de acord ca fata să fie prietenă cu acel băiat.

"Ei au mai vorbit acum vreun an, atunci i-am spus să o lase în pace că e prea mică pentru el. De atunci, probabil au vorbit în secret, că eu nu am mai ştiut nimic, ca acum să aflu că a plecat cu el. Din cauza asta imediat ce am aflat că se îndreaptă spre graniţă  am sunat la 112, am fost direcţionaţi la postul de poliţie de la Măstăcani, ca să semnalăm dispariţia. Am fi vrut să o dăm în consemn la frontieră, că e minoră şi nimeni din familie nu şi-a dat acordul ca ea să iasă din ţară, chiar dacă a plecat de bunăvoie", adaugă Lucian Nechifor.

Sesizarea privind plecarea fetei a ajuns la Postul de Poliţie de la Măstăcani, unde a şi fost înregistrată. Nu poliţistul din comuna va putea face însă lumină în acest caz.

"Petiţa va ajunge la Biroul Urmăriri, în a cărui competenţă este un astfel de caz. Se vor urma procedurile legale, iar minora va fi dată în Urmărire Naţională, pentru a se stabili dacă se mai află pe teritoriul ţării", a precizat cms. şef Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Dacă vor exista indicii, Camelia Nechifor ar putea fi urmărită şi internaţional, iar în cazul în care se va ajunge la concluzia că a fost scoasă din ţară cu documente falsificate sau alte mijloace ilicite, cei are au ajutat-o pot suporta rigorile legii penale.

Camelia Nechifor are 1,65 metri înălţime, are părul lung (şaten) şi ochii albaştri.

Citit 8610 ori Ultima modificare Luni, 14 Septembrie 2015 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.