Un şofer a fost RĂNIT, iar două maşini, avariate într-o tamponare

Un şofer a fost RĂNIT, iar două maşini, avariate într-o tamponare
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Un impact a avut loc pe o arteră intens circulată a Galaţiului, la o oră de trafic maxim, din cauza unui brăilean neatent. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, se afla la volanul maşinii cu care se deplasa pe bulevardul George Coşbuc.

La intersecţia cu strada Movilei, nu a fost atent la faptul că şoferul maşinii din faţa sa semnalizase pentru a încetini şi pentru a evita impactul a tras de volan spre dreapta. Din nefericire, pe partea dreaptă a carosabilului se afla o maşină staţionată, pe care a proiectat-o într-un stâlp de iluminat public. În urma impactului, şoferul aflat la volanul ultimei maşini a fost rănit uşor.

Brăileanul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi va trebui să suporte şi pagubele materiale.

Citit 2283 ori Ultima modificare Marți, 29 Septembrie 2015 16:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.