Părinţii şi şcoala pot OPRI transformarea minorilor în victime

Părinţii şi şcoala pot OPRI transformarea minorilor în victime
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

O colaborare strânsă între familie şi şcoală şi transmiterea de valori sănătoase copiilor au fost ideile în jurul cărora s-au desfăşurat seminariile privind prevenirea victimizării minorilor, în prima zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii la Galaţi.

Întâlnirile la care au participat elevi, cadre didactice, reprezentanţi ai părinţilor şi ai autorităţilor locale au avut loc în două unităţi de învăţământ, din Tecuci şi Şendreni, unde specialiştii, poliţişti şi psihologi, au pus accent pe principalele riscuri pe care le prezintă alunecarea pe o pantă greşită a celor mici.

Un punct important pe agenda discuţiilor de la Tecuci l-a constituit siguranţa elevilor în apropierea şi incinta şcolilor, consumul de stupefiante şi importanţa apelării numărului unic de urgenţă 112.

La Şendreni, elevii au fost puşi la curent cu pericolele lumii virtuale. "Minorii au discutat despre pericolele pe care le poate ascunde lumea virtuală, în timp ce adulţii au dezbătut aspecte referitoare la măsurile pe care ar trebui să le adopte pentru a nu-i transforma pe copii în victime", a explicat cms. şef Ştefan Gohoreanu, din partea IPJ Galaţi.

Săptămâna Prevenirii Criminalităţii va continua cu ziua dedicată prevenirii delincvenţei juvenile.

Citit 1255 ori Ultima modificare Marți, 29 Septembrie 2015 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.