Patronul unui restaurant din centrul Galaţiului, jefuit de un intrus infiltrat la o pomană
Foto: Foto: Captură camera de supraveghere

Patronul unui restaurant din centrul Galaţiului, jefuit de un intrus infiltrat la o pomană
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Furtul s-a produs în ultima zi de Crăciun, în biroul administratorului unui cunoscut restaurant din centrul Galaţiului

Mai puţin de cinci minute, atât a durat „vizita” unui individ în restaurantul lui Aurel Cosoreanu, vizită în urma căreia a plecat cu un portofel plin cu bani, acte şi carduri bancare. Pe 27 decembrie, de Crăciun, în restaurant avea loc o pomană, astfel că patronii şi angajaţii localului erau cât se poate de ocupaţi cu servirea. Nu au mai ţinut cont la cine intră şi cine iese din restaurant, având în vedere caracteristica evenimentului, aşa că apariţia unui tinerel nu a părut nimănui ciudată. Individul nu a poposit însă la masă, ci s-a dus glonţ la biroul administratorului şi după o extrem de scurtă incursiune a luat un portofel plin cu bani, care aparţinea soţiei patronului, şi telefonul mobil al acestuia şi dus a fost, pe unde a venit. Nu a bănuit că îi va lăsa păgubitului o amintire. Şi anume imaginea sa preluată de camera de supraveghere montată în incintă.

„După ce am constatat că a dispărut portofelul şi telefonul am vizualizat înregistrările şi ne-am dat seama că el ar fi singura persoană care ar fi putut să intre şi să le ia. Am anunţat poliţia, dar ne bazăm şi pe oameni care îl ştiu şi pot da relaţii despre el, ca să îl găsim”, a susţinut Florica Cosoreanu, soţia administratorului restaurantului.

În portofelul furat se afla o sumă de bani destul de mare, în lei şi în valută, totalul depăşind valoarea de 8.000 de lei. Poliţiştii vor trebui să dea de urma celui care s-a făcut stăpân pe ea.

„La nivelul Secţiei 1 a fost înregistrată sesizarea în baza căreia s-a întocmit un dosar penal pentru furt calificat. Se fac cercetări pentru identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului”, a subliniat cms. şef Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. 

Citit 5386 ori Ultima modificare Joi, 14 Ianuarie 2016 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.